Vocile tinerilor despre educația multilingvă

Limba maternă este mai mult decât un mijloc de comunicare – este purtătoarea identității noastre culturale și fundamentul legăturilor dintre generații. În acest spirit, comuna Covăcița a marcat Ziua Internațională a Limbii Materne printr-un program dedicat tinerilor și experiențelor lor de creștere într-un mediu multilingv.

Manifestarea a fost deschisă de președintele comunei Covăcița, Petar Višnjički, care a subliniat că diversitatea lingvistică este un adevărat patrimoniu al comunității locale. La eveniment a participat și Emeše Lalić Urban, secretar de stat în Ministerul Construcțiilor, Transporturilor și Infrastructurii, care a accentuat importanța egalității și respectului față de diversitatea lingvistică.

În cadrul panelului „Vocile tinerilor despre educația multilingvă”, au luat cuvântul: Eleonora Đorđević, studentă la Academia de Afaceri, Melanija Jonas, studentă la Facultatea de Filosofie din Novi Sad (engleză și germană), Bianca Bălan (Universitatea de Vest, Psihologie, Timișoara), Ivana Huđec (Liceul „Mihajlo Pupin”) și elevi ai școlilor elementare: Tea Trnovski (ȘE „Maršal Tito”, Padina), Kačapor Gašpar Hana (ȘE „Moša Pijade”), Adrian Kokora (ȘE „Sfântul Gheorghe”, Uzdin) și Biljana Tanja Šain (ȘE „Mlada pokolenja”).

La eveniment au luat parte și personalități locale importante: Stelian Bălan, Daniel Magdu, președintele Consiliului Executiv al CNMNR și Daniela Radu, directoarea Căminului Cultural ,,Doina” din Uzdin.

Virginia Puia

Articolul integral îl puteți citi în numărul 9 din 28 februarie 2026

  • slot gacor