În peisajul cultural al comunității românești din Banatul sârbesc există personalități care, prin activitatea lor neîntreruptă, prin energia și dăruirea cu care se implică, devin repere stabile și discrete totodată. Una dintre aceste prezențe este Daniela Radu – o femeie împlinită, mamă și soție dedicată, o profesionistă harnică și ambițioasă, care știe să transforme responsabilitatea într-o punte între oameni, instituții și tradiții.
De ani buni, numele ei este legat de organizarea celor mai prestigioase manifestări culturale românești din Voivodina: secretară a Biroului Teritorial Uzdin al Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia și coordonatoare de proiecte, secretară a celor două festivaluri de folclor și a Tineretului Muzical Uzdin, colaboratoare neobosită a Casei de Presă și Editură „Libertatea” și membră a juriului în competițiile de recitatori.
Cunoscută și apreciată în aproape toate localitățile românești din Voivodina, Daniela Radu este una dintre acele persoane care știu să fie, deopotrivă, vocea din culise și motorul discret al reușitelor publice. Cu naturalețe, modestie și un simț al datoriei rar întâlnit, ea reușește să rămână prezentă acolo unde este cel mai mult nevoie – fie în organizarea unui festival, în scrierea unui proiect, în jurizarea unei competiții sau chiar în laboratorul ei dulce, unde pasionații îi cunosc talentul de cofetăreasă.
Despre toate acestea – despre parcursul ei, rolurile pe care și le asumă, provocări, împliniri, dar și despre omul din spatele tuturor responsabilităților – vorbim în rândurile care urmează.
Cine este Daniela Radu? Cum v-ați descrie în câteva cuvinte?
Provin din România, m-am născut în Cămărzana, județul Satu Mare, unde am absolvit și școala primară, iar apoi liceul. Am urmat apoi studiile Universității Agricole a Banatului din Timișoara, unde am făcut Facultatea de Horticultură și unde mi-am cunoscut jumătatea, pe soțul meu Valentin, care era student la Medicina Veterinară.
După absolvirea studiilor, ne-am căsătorit în anul 1995 și am hotărât să venim la Uzdin, unde am rămas până în momentul de față și unde locuiesc împreună cu familia mea.
Am un băiat, Sergiu, de profesie inginer software, care este motivația mea și soarele meu de dimineață și căruia i-am dedicat toată atenția și dragostea mea de părinte.
Cum a reușit o noră uzdineană, provenită din România, să se acomodeze atât de bine printre moștenitorii tradiției și deținătorii unei vieți culturale bogate, precum este Uzdinul?
– Sunt deja trei decenii de când sunt nora Uzdinului. E o viață de om, nu-i așa?
Dacă, în primii ani, eram numită „românca”, ei bine, această tranziție nu a durat prea mult. A trecut repede, pentru că au început oamenii să mă cunoască și să mă aprecieze tot mai mult pentru ceea ce sunt: pentru personalitatea mea, pentru implicarea mea în tot ceea ce mă solicită și pentru dorința mea de a sări în ajutor acolo unde este nevoie de mine.
Faptul că nu am călcat niciodată pe cărări bătătorite de alții, ci am avut întotdeauna un drum al meu, pe care l-am răzbătut cu propriile forțe, mi-a oferit încrederea și admirația tuturor celor cu care am avut și am o colaborare și în acest moment.
Și, dacă am făcut lucruri frumoase și utile pentru întreaga comunitate de români din Serbia, cu atât mai mult sunt dornică să ajut și să mă implic aici, „la mine acasă”.
Cât de dificil este să fiți vocea din culisele organizării celor mai prestigioase evenimente culturale de la noi?
– Nu numai că este dificil, ci este chiar neplăcut să fii vocea din culise, pentru că, la orice manifestare care are loc, artiștii, reprezentanții și participanții apar pe scenă, își îndeplinesc datoria și au un contact direct cu publicul, pe când munca mea, atât dinaintea organizării evenimentului, cât și după ce acesta a avut loc, este indispensabilă, doar că nu iese în evidență.
Impactul meu cu comunitatea românească din Serbia a fost în anul 2007, când m-am angajat la Biroul Teritorial Uzdin al Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia (CNMNRS), oferind sprijin tehnic și logistic organizațiilor și instituțiilor românești care mi-au solicitat ajutorul. Având în vedere faptul că sediile festivalelor se află la Uzdin, în mod evident am fost persoana de la sursă care a intrat în contact direct cu organizatorii și cu problemele lor. De aici, pas cu pas, atribuțiile și responsabilitățile mele s-au înmulțit de la un an la altul.
Teodora SMOLEAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 52 din 27 decembrie 2025 – 3 ianuarie 2026
