Szeged este un oraș care miroase a prospețimea râului Tisa și a ardeiului iute, un loc unde singurul stres este alegerea patiseriei, iar timpul curge mai încet decât în restul lumii. Acest oraș din sudul Ungariei, cunoscut drept „orașul soarelui”, este de fapt una dintre acele destinații unde localnicii te privesc cu o combinație specială de amabilitate și ușoară ironie, pentru că nu ai învățat încă mai mult de trei cuvinte în maghiară.
Există o magie ciudată în orașele care au fost odată rase de pe fața pământului și apoi înviate mai frumoase ca niciodată. Când, în 1879 marea inundație a făcut praf Szegedul, nimeni nu bănui că acesta va fi începutul epocii de aur a orașului. Astăzi, arhitectura orașului este o combinație încântătoare de secesiune și bulevarde largi, creând o atmosferă care îmbină melancolia tăcută panonică cu vivacitatea europeană modernă.
Când pășești în centrul orașului, primul lucru care te impresionează este acea grandiozitate austro-ungară greu de descris. Biserica principală, cunoscută drept Dom, este punctul de plecare pentru orice vizitator. A patra ca mărime din Ungaria, cu cărămida ei roșie ce strălucește în soare, interiorul său ascunde fresce care ar putea convinge chiar și pe cei mai înverșunați atei să își unească măcar pentru o clipă mâinile. În fața ei se află Dom tér, un piațet identic ca mărime cu Piața San Marco din Veneția, doar că aici nu există porumbei agresivi care să-ți fure sandvișul. Oamenii sunt civilizați și te judecă tăcut doar dacă nu știi diferența dintre ardeiul dulce și cel iute.
Tot aici, merită să admiri Ceasul Muzical, unde figurinele apar exact la orele 12, 15 și 17:45. Privirea acestui ceas este un test de răbdare – în timp ce tu ești hipnotizat de mișcarea păpușilor, localnicii trec pe lângă tine cu expresia care spune: „Timpul e bani”, iar gulașul lor tocmai se răcește pe masă.
Sinagoga din Szeged, a treia ca mărime din lume și, după mulți specialiști, cea mai frumoasă, impresionează cu interiorul său în tonuri albastre, aurii și albe. Cupola interioară, decorată cu mii de piese din sticlă colorată, reprezintă cosmosul – acolo unde arhitectura încetează să fie simplă construcție și devine poezie.
Dacă vrei să vezi unde imaginația a scăpat de sub control, caută Palatul Reök. Construit în stil secesionist, clădirea pare făcută din albuș de ou și valuri marine sau, mai poetic, din frișcă topită. Astăzi găzduiește o galerie de artă modernă și o cafenea, unde poți privi turiștii încercând să înțeleagă cum au fost integrate acele ferestre, în timp ce chelnerii echilibrează tăvi cu seriozitatea lor nativă maghiară, oferind fiecărei cafele greutatea unei probleme de stat.
Adevăratul Szeged se ascunde însă acolo unde ghidurile turistice uită să te ducă. Biserica din cartierul Alsóváros păstrează spiritul vechiului Szeged, cu fațada decorată cu motive solare, iar băile Anna Fürdő sunt un exemplu de arhitectură pe care adevărații cunoscători le frecventează, în loc de parcurile acvatice comerciale. Acolo pensionarii joacă șah în apa termală, iar aerul poartă un ușor miros de sulf.
Nu trebuie uitat Podul Suspinelor, copie a celui venețian, care leagă Primăria de o clădire vecină. Legenda spune că aici erau conduși contribuabilii, deși probabil suspinau mai puțin decât vei face tu când vei vedea prețul salamului Pick în magazinele exclusive. Iubitorii naturii pot vizita grădina botanică Füvészkert, unde înfloresc lotusii indieni și domnește o liniște ce nu poate fi tulburată nici de agitația urbană – deși și acolo, un grădinar local te poate fixa cu privirea dacă calci pe gazonul nepotrivit.
Bucătăria maghiară din Szeged nu este pentru cei care numără calorii sau au stomac sensibil: aici grăsimea este unitatea de măsură, iar ardeiul condimentul-cheie care se strecoară în orice. Atenție: „puțin iute” înseamnă că vei „scutura foc” o oră întreagă, în timp ce chelnerul te privește fără urmă de empatie, convins că ți-ai ales singur destinul. Nu poți pleca acasă fără salamul Pick, atât de important încât există și un muzeu dedicat. Recomand să-l cumperi de la piața de lângă piața Mars tér, unde vei întâlni bunicuțe cu batic care vând salam și ardei „de casă” – adevăratul aur care colorează gulașul în tonul unui apus pe Mars tér. Negocierea aici e un sport; chiar dacă nu cunoști limba, gesturile mâinilor și ridicatul dramatic al sprâncenelor te vor ajuta să obții câteva grame în plus.
Cei cu poftă de dulciuri sunt invitați la patiseria Virág, unde doamnele locale de vârstă a treia, analizează trecătorii de sub pălării care sfidează gravitația, în timp ce savurează krempite și șomloi galuská – combinația perfectă de pandișpan, ciocolată și frișcă.
Neapărat trebuie încercat și „prăjitura coș de fum”, iar așteptarea la coadă este o ocazie ideală să observi disciplina maghiarilor, indiferenți la mirosul care ar putea înnebuni chiar și cele mai puternice caractere.
Senka D. PAVLOVIĆ ČOTRIĆ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 7 din 14 februarie 2026
