Verica Preda PreVera, ,,Post scriptum – Oglinda esenței vieții”, Panciova, Libertatea, 2025, traducere din limba sârbă: Vasa Barbu
Astăzi, când trăim tot mai grăbit și, pare-se, tot mai departe de profunzime, poezia pe care o scrie Verica Preda PreVera vine ca o chemare spre încetinire, spre reflecție și reculegere. Volumul ,,Post scriptum – Oglinda esenței vieții” (Panciova, Libertatea, 2025, în românește de Vasa Barbu ) este, în esență, un exercițiu de întoarcere spre sine, dar și spre ceea ce rămâne esențial din tot ce am trăit.
Încă din titlu, poeta propune o formulă dublă, densă în semnificații: ,,Post scriptum” și ,,Oglinda esenței vieții”. Primul termen, post scriptum, trimite la o adăugire, la un gând care vine după ce totul pare spus, o completare născută din nevoia de a salva sensul din tăcere. Este acel ultim cuvânt scris după semnătură, o prelungire a respirației. Cel de-al doilea, oglinda esenței vieții, aduce ideea reflecției, a dublului, a luminii care se întoarce asupra celui care privește. Împreună, cele două componente construiesc un concept al poeziei ca postfață a existenței, ca mod de a înțelege ceea ce s-a trăit abia după ce s-a consumat.
Cartea se deschide cu un text programatic, în care poeta își mărturisește aproape ritualic felul în care se naște poezia: din „rădăcina Câmpiei neodihnei” și din „respirația care provine de la A unsprezecea Elegie”. În acest spațiu se formează o voce puternică, distinctă, care scrie dintr-o zonă a lucidității emoționale. Versurile poetei Verica Preda PreVera nu sunt confesiuni fragile, ci enunțuri tensionate, în care realitatea se topește în simbol, iar simbolul se întoarce spre concret.
Poeziile sunt urmată de câte un P.S. – un fel de „ecou” al textului, o prelungire reflexivă care reinterpretează sensurile abia deschise. Acest procedeu, reluat constant de-a lungul volumului, creează un efect de dublare, de stratificare a mesajului. Post scriptumurile nu sunt simple adaosuri, ci adevărate oglinzi poetice: spații în care vocea autoarei se ascunde și se revelează în același timp. Volumul adună zeci de texte care, luate împreună, alcătuiesc un vast mozaic de imagini, reflecții și simboluri.
Marina KALKAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 12 din 21 martie 2026
