În decursul vieții ne confruntăm cu diferite obstacole care trebuie depășite. Ele pot fi înfruntate dacă avem o fire cumpătată și respect față de cei din jurul nostru. Ion Greoneanț a rămas de mic orfan de tată, iar copilăria și-a petrecut-o alături de bunicii lui și de mama sa, care i-au oferit cel mai mare sprijin în viață. De la bunicul său a învățat multe lucruri frumoase, care mereu i-a dat povețe și l-a încurajat, spunându-i mereu: „nepotul meu drag, dacă ești în posibilitate, ajută pe fiecare om, pentru că binele se întoarce cu bine”. După cum ne-a mărturisit Ion, această învățătură a bunicului s-a dovedit a fi cea mai justă, pe care a urmat-o și el. În viață nu trebuie să ne lăsăm purtați de valuri, ci trebuie să urmăm calea pe care ne-am trasat-o, ne-a spus Ion.
Ion Greoneanț s-a născut la Nicolinț, pe data de 6 august 1950, într-o familie de țărani. Școala elementară a terminat-o în satul natal, fiind un elev sârguincios, cu succes eminent. După aceea, la Biserica Albă a urmat școala medie de meșteșugărit (profilul măcelar), iar apoi pleacă la efectuarea stagiului militar.
După întoarcerea din armată, în anul 1971, i-a fost oferită ocazia de a pleca la muncă provizorie în Austria. Acceptă oferta cu mare bucurie, stabilindu-se la Viena, unde se angajează la o fabrică de materii plastice. În noul mediu se acomodează foarte bine și, în mod rapid, a însușit limba germană. Patronul fabricii a observat că are predispoziții pentru a realiza o activitate profesională responsabilă.
În scurt timp, Ion avansează la o treaptă mai înaltă, fiind numit șef de schimb și controlor al calității muncii în fabrică. Este mulțumit de salariul pe care îl primește de la patronul fabricii, având și o responsabilitate mai mare referitoare la procesul de producție al produselor finite. După cum ne-a mărturisit, el a fost angajat la producerea, din materie plastică, a butoaielor de diferite dimensiuni, unde s-au produs și bidoane și recipiente pentru gospodării.
Aici a rămas timp de trei ani, deoarece, între timp, primește vestea că s-a îmbolnăvit mama lui și era nevoit să se întoarcă la Nicolinț pentru a o îngriji pe mama lui și pe bunici, care erau deja la o vârstă înaintată. Oferta din partea patronului a rămas deschisă de a reveni la postul de muncă, însă situația din familie nu i-a permis acest lucru, de a se întoarce în Austria.
Din acel moment, destinul lui Ion l-a dus în altă parte și i-a făcut viața mai frumoasă. Norocul i-a surâs, astfel că se căsătorește cu consăteana lui, Doina, născută Bulvanschi. Din fericita lor căsătorie, în anul 1975 se naște fiica lor, Irina, iar în anul 1980 se naște fiul Irinel. Bucuria părinților era mare, fiindcă visul lor s-a împlinit: au primit în dar de la Dumnezeu o fiică și un băiat.
Erau mândri de copiii lor, pentru că au reușit în viață, dar și pentru faptul că acea dragoste de părinte s-a manifestat în egală măsură atât din partea fiicei Irina, cât și din partea fiului Irinel. Acest fir al dragostei manifestat de copii față de părinții lor a rămas ca o flacără care arde necontenit în inimile lor și care nu se va stinge niciodată.
Din păcate, mama lor, Doina, a plecat la cele veșnice în urmă cu doi ani, dar dorul de tată a rămas adânc înfipt în inimile celor doi copii ai lor, Irina și Irinel. Ambii au familiile lor: Irina este stabilită la Timișoara, iar Irinel la Vârșeț, dar există un fir al vieții care îi leagă și îi ține împreună, deoarece dragostea părintească nu poate fi uitată niciodată.
Povestind cu drag despre copiii săi, fiica sa, Irina, a absolvit Facultatea de Limbi Străine (limba sârbă și limba engleză) la Timișoara, unde este căsătorită și are un băiat în vârstă de 21 de ani. Irinel a absolvit Facultatea de Economie la Timișoara, România. Este căsătorit și are un băiat în vârstă de 12 ani. Irina îi poartă mai mult de grijă tatălui, îl vizitează aproape în fiecare weekend. De fiecare dată îi gătește mâncare, pe care o aduce tatălui ei. De asemenea, și Irinel îl vizitează pe tatăl lui de fiecare dată când are ocazia, având în vedere că este mereu pe teren, deoarece este agent de asigurări pe teritoriul câtorva comunități din împrejurime.
Silvia MĂRGAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul dublu 15-16 din 11-18 aprilie 2026
