Petru Cârdu a abordat poezia, modul de a o privi, precum și interpretarea și studiul acesteia într-o manieră diferită, evidențiind aspecte care până atunci nu au fost suficient de vizibile și cărora nu li s-a acordat o importanță pe măsură. Această relevanță devine evidentă prin angajamentul său total, asumat ca mod de viață.
Poet bilingv și „un poet profund dedicat versului”, el a gândit și a scris în două limbi și, în același timp, a aparținut la două culturi într-un singur spațiu.
Principiile poetice ale gândirii lui Petru Cârdu aparțin unei perspective contemporane și sunt traversate de experiențe poetice care merg de la suprarealism până la un verism intimist, incluzând metafizica unei ființe.
Metafizica propriei sale ființe poetice, precum și o anumită atitudine față de cotidian, îl apropie pe Petru Cârdu de sculptura lui Brâncuși. Totodată, el își dorește de la propria poezie o dimensiune dincolo de rațiune, crezând că trebuie cultivate diferite profunzimi. „Încă din primele sale cărți, poetul Petru Cârdu și-a manifestat neîncrederea, revolta ironică, precum și ignorarea și ironizarea limitelor existente și a convențiilor amenințătoare ale aparenței realității, în care poetul, ca și noi toți, era prins și care a generat o stare de neliniște apăsătoare (…), o frică existențială ajunsă până la nivelul amenințării (…),” notează poetul, criticul și eseistul Aleksandar B. Laković în eseul „Parcurs jucăuș-ironic despre dispariție”, din volumul „Cuvinte în umbră”.
Astfel, stratificarea poetică a lui Petru Cârdu capătă alte nuanțe, poate chiar ale cernelii violete în înțelegerea sa asupra limbajului, reflectată prin complexitatea limbii și aspirația către perfecțiunea acesteia. El însuși a spus: „Limba este patria poetului, nu am altă patrie în afară de limbă, pentru că în ea se exprimă ceea ce oferim cititorului, aceasta este rădăcina mea. Limba ca patrie este o sintagmă frecvent utilizată, pe bună dreptate, deoarece în limbaj câmpul libertății este infinit. Fiecare poezie este o sintagmă lingvistică, o enigmă atunci când uiți o limbă și folosești alta. Și eu am aceste probleme și insomnii lingvistice.”
De asemenea, el considera că trăsătura tuturor marilor poeți este tocmai această stratificare.
„Premiul european pentru poezie” a fost instituit în anul 1987, plasând astfel orașul său în rândul centrelor poeziei europene contemporane, alături de nume precum Jovan Sterija Popović și Vasko Popa pe harta poetică a continentului. Premiul poartă acum, postum, numele său.
Despre pierdere, precum și despre influența postumă a poetului, au scris numeroși autori și cercetători literari.
Mulți scriitori, printre care: Mihajlo Pantić, Tanja Kragujević, Zoran Đerić, Tonko Maroević, Jovica Aćin, Ştefan Augustin Doinaș, Vasa Pavković, Draško Ređep, Olivera Đurđević, Ivana Matijević, Đorđe Randelj, Jovan Ćirilov, Biserka Rajčić, Nenad Daković, Jovan Zilvak, Sanda Ristić-Stojanović, Nikola Bertolino, Julijana Rudić și Miljurko Vukadinović, au scris despre omul și artistul Petru Cârdu.
Jovan Ćirilov a scris imediat după moartea poetului în ziarul „Večernje novosti”: „Fiecare om este irepetabil. Dar unii sunt de neînlocuit. Căci cine va descoperi poeții lumii care vor primi mâine Premiul Nobel? Cine va scrie singur poezie în modul său autentic de gândire, astfel încât să fie demnă de poezie? Cine va inventa astfel de denumiri pline de spirit pentru inițiative editoriale? Nimeni.”
Profesorul Mihajlo Pantić a notat în săptămânalul NIN: „Devotat în mod aparte versului (…). Devotat poeziei mai întâi prin propria vocație profundă, Cârdu s-a dedicat, fără nicio urmă de îndoială sau rezervă, dezvoltării legăturilor literare sârbo-române, precum și tuturor colegilor săi poeți și altor scriitori, inclusiv nume de renume mondial. În ultima sa carte de versuri, cu titlul sugestiv „Pălăria mea civică”, există și poezia „Prognoza vremii”, care începe cu versul: „Acest om are dreptul la propriul cap”. Petru și-a împlinit pe deplin, prin viața și opera sa, acest drept.”
Despre activitatea literară a lui Petru Cârdu, postum, au apărut eseuri și studii și în alte numere ale revistei „Kovine”: numărul 17 (2011), numărul 22 (2014) și numărul 24 (2015).
Revista „Polja” publică în numărul 470 din 2011 textul Tanjei Kragujević „Trecând pe sub arcul magic”.
Opțiunea literară Kov publică în 2011 traducerea lui Cârdu a avangardistului Urmuz, „Pagini bizare”, aflată în plan editorial la momentul decesului poetului.
KOV i-a acordat postum, în 2012, „Premiul european pentru poezie”. Cu această ocazie a fost publicată și în volum culegerea sa de versuri „Școala neștiinței” în biblioteca „Premiul european”. Prefața a fost scrisă de poetul Gabriel Babuț.
Editura „Šareni dućan” din Koprivica publică în 2014 traducerea lui Urmuz realizată de Cârdu.
Criticul literar Vasa Pavković, în volumul „Poeți neașteptați” din 2016, analizează operele a patru poeți, dintre care unul este Petru Cârdu.
Jelena GRUJIĆ
Articolul integral îl puteți citi în numărul dublu 15-16 din 11-18 aprilie 2026
