De la Hobița la Paris, Constantin Brâncuși a parcurs nu doar distanța dintre un sat gorjean și capitala mondială a artei, ci și drumul dintre tradiție și modernitate. La 150 de ani de la nașterea sa, opera lui rămâne una dintre cele mai importante contribuții românești la patrimoniul cultural universal.
Anul 2026 are pentru cultura română o semnificație aparte: se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, moment marcat prin numeroase manifestări culturale în țară și în străinătate. Este un bun prilej pentru a reveni asupra personalității artistului care a schimbat radical modul în care secolul al XX-lea avea să înțeleagă sculptura. Brâncuși nu poate fi însă înțeles numai prin dimensiunea universală a operei sale.
În spatele artistului consacrat la Paris se află copilul născut la Hobița, lumea satului gorjean, lemnul, piatra, stâlpii caselor țărănești, porțile și geometria aparent simplă a artei populare. Tocmai întâlnirea dintre această memorie culturală profund românească și marile căutări ale modernității europene avea să dea naștere unei opere inconfundabile.
Constantin Brâncuși s-a născut la 19 februarie 1876, la Hobița, în Gorj. A urmat Școala de Arte și Meserii din Craiova, apoi Școala de Belle-Arte din București, pe care a absolvit-o în 1902. În 1904 ajunge la Paris, unul dintre marile centre ale artei europene. Se înscrie la École des Beaux-Arts și pătrunde treptat în lumea artistică franceză. Pentru o scurtă perioadă lucrează și în apropierea lui Auguste Rodin, dar înțelege repede că trebuie să-și găsească propriul drum. În sculptura europeană tradițională domina reprezentarea corpului și a chipului cât mai apropiată de realitatea vizibilă.
Articolul integral îl puteți citi în numărul din 29 august 2026
Petru Dorin SIMIONESCU
