Cultură

Activități în vederea păstrării identității româneşti

Activități în vederea păstrării identității româneşti

Festivalul de Colinde ,,Colindele Neamului”, care s-a desfășurat la începutul lunii decembrie la Satu Nou, a deschis anul acesta sezonul sărbătorilor de iarnă şi a adus farmecul celui mai mare praznic al creștinătății, Nașterea Mântuitorului nostru. După ce s-au lăsat impresiile, am stat de vorbă cu prof. Alexandru Frianț, președintele Societății Cultural-Artistice ,,Dr. Radu Flora”, unul dintre organizatorii festivalului şi dirijorul orchestrei Consiliului Naţional Român. Interlocutorul nostru se declară mulţumit de acest eveniment grandios mult așteptat.

,,În calitate de gazde, suntem foarte mulțumiți. Am avut, după cum ați și văzut, un număr foarte mare de participanţi, peste aşteptări, care ne-au surprins plăcut. Evident că, orice eveniment ai organiza, este mult mai bine dacă sunt mai mulţi participanți decât ai sperat. Au fost în jur de 430 de participanţi, dintre care majoritatea au fost copii de la diferite societăți culturale, respectiv școli elementare. La program au luat parte şi grupuri de adulţi”, a afirmat prof. Alexandru Frianţ.

Festivalul l-au inaugurat gazdele cu o scenetă frumoasă, în care elevii Școlii Elementare ,,Žarko Zrenjanin” din loc au prezentat obiceiuri de Ajun și momentul întâmpinării colindătorilor. Sceneta a fost montată tocmai de prof. Alexandru Frianț, împreună cu învățătoarele Marinela Frianț şi Marieta Simu și cu educatoarea Lavinica Beca.

La întrebarea cum au decurs pregătirile şi în ce măsură copiii manifestă interes pentru asemenea scenete, am primit următorul răspuns: ,,Elevii noștri au fost foarte entuziasmați și bucuroși că participă. Am montat o scenetă cu toți copiii noștri care frecventează cursurile cu predare în limba română, de la grădiniță, deci de la cei mai mici și până la elevii de clasa a VIII-a, cei mai mari. Ei au prezentat obiceiuri din Satu Nou şi colinde autentice, care încă se mai păstrează, precum și colinde universale pe care, la final, le-au interpretat cu toții în grup. Copiii iubesc colindele și au venit cu drag la repetiţii. Timp de o lună, repetiţiile au fost intense, iar în ultimele două săptămâni dinaintea festivalul colindelor se desfăşurau aproape zilnic. E puțin mai dificil de organizat. Copiii sunt la cursuri în două schimburi, dar au și diferite obligații. Până la urmă, am reușit să ne prezentăm onorabil. Copiii au fost excelenți pe scenă.

Teodora SMOLEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 51 din 23-30 decembrie