Retrovizor

Activitățile de voluntariat – metode eficente pentru ca tinerii să pornească pe calea potrivită

Activitățile de voluntariat – metode eficente pentru ca tinerii să pornească pe calea potrivită

Voluntariatul este o activitate în care fiecare se poate implica și din care fiecare poate beneficia.  Sunt interesați tinerii să devină voluntari? Cum să-i stimulăm să se implice în astfel de acțiuni?

Sunt posibile mii de opțiuni și diferite oportunități, iar mulți tineri în ziua de azi se implică în viața socială, oferind ajutor acolo unde este nevoie. Care sunt motivele și obiectivele lor? Cum își organizează viața socială, unind studiile, munca și timpul liber?

Responsabilitatea este cea mai importantă.  Totul începe cu responsabilitatea pentru sine și cu provocările pe care tinerii le întâlnesc în drumul lor profesional și deciziile pe care trebuie să le adopte.  Responsabilitatea pentru alții sau a face ,,un lucru bun” reiese din interpretările de valori a tinerilor.

Nu există angajament sau voluntariat  fără risc. Există eșecuri, conflicte cu interpretările valorilor, confruntări cu limite. Și atunci, tinerii se întreabă: Oare, pot eu să fac aceasta? Ce îmi aduce acest angajament acesta social?

Există diferite forme și beneficii ale voluntariatelor. Implicarea socială se determină în diferite studii de științe,  în diferite domenii și în diferite forme de învățare. Pe lângă aspectul de a primi experiențe noi, motivul principal pentru tineri este căutarea de noi prieteni, de aceea se angajează social și se alătură organizațiilor. Dar nu înseamnă că dacă un tânăr este membru al unei organizații, trebuie să fie neapărat și social activ.

Dorința generală a tinerilor de a participa la un „lucru care este important personal pentru ei” sau de a-și exprima opinia, este relevantă din punct de vedere social. Disponibilitatea reală de a investi timp și energie este foarte diferită. Dar există, de asemenea, o gamă largă de posibilități de implicare și adaptare a angajamentului la condițiile actuale de viață. Pentru generația de astăzi a tinerilor, implicarea socială nu este o cale cu un singur sens de circulație. A ,,da” și a ,,lua” trebuie să fie echilibrat! Ambele părți ar trebui să beneficieze.

Pentru majoritatea tinerilor, este important să găsească o cale bună prin școală și studii, pentru a-și asigura un loc în societate. Datorită așteptărilor mari și a presiunii corespunzătoare de a efectua așteptările, mulți se concentrează în primul rând pe propria lor avansare, deoarece nu doresc să fie printre cei care eșuează în societatea științei. Nu este adecvat să deducem din aceasta că „tineretul de astăzi” este mai egoist. Mai presus de toate, este mai pragmatic și mai sceptic decât alte generații anterioare. Spre deosebire de generația de protest din anii ‘ 68 sau ‘ 80, generația actuală de tineri crede mai mult în succesul pașilor mici decât în ​​schimbările revoluționare. Tinerii de astăzi sunt mai sceptici decât generațiile anterioare cu privire la ceea ce poate face un individ în societate. Dar nu sunt mai puțin angajați în mod fundamental.

Florin RAȘA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 24 din 19 iunie 2021