În comparaţie cu ultimii ani, când Revelionul, s-a lăsat modelat de globalizare şi se sărbătoreşte cu mare fast, pompos, cu multă lume, variate specialităţi culinare, cu muzică şi dans, odinioară această trecere de la un an la altul a fost marcată mai modest. Pentru a face o călătorie în timp şi ne aminti de vremurile de odinioară am decupat câteva texte din arhiva săptămânalului ,,Libertatea”.

REÎNNOIREA SPERANŢELOR

Astăzi, „Libertatea”, intrând în casa d-voastră împodobită de sărbătoare, venind să-şi reia firul convorbirii întrerupt acum o săptămână şi găsindu-vă în jurul bradului cu stele, argint şi lumânări, îşi începe monologul într-un fel aparte, cu o urare: La mulți ani cu bine și noroc. Urarea incipientă va conferi întregii convorbiri un ton singular, cu adevărat duminical, tihnit… Şi dialogul vorbirii recunoscându-se în tonalitatea sa festivă, îşi va purta meandrele precaut, cu o blândă atenţie, printre multele griji cotidiene, încercând să le ocolească dacă e posibil, îndreptându-şi cursul spre şesul larg al unul taifas întins, care nu obligă la o strictă îngrămădire utilitară a vorbei şi a gândului, ci caută să se ramifice ca o coroană de copac deasă, crescând în spaţiul spontaneităţii ca într-o desfătare.

Sărbătoarea o simţi uneori ca pe o fecioară a unui dor de linişte, a unei trebuinţe de a răzbate din cercurile strâmte ale cotidianului obositor. Ea se certifică prin bucuria odihnei meritate, plătite cu sudoarea cea de toate zilele.

În tihna sărbătorii, gândul şi cuvântul se împlinesc într-o căutare pură prin noi înşine, într-o cercetare necotidiană împrejurul nostru; avem răgazul care ne permite să ne punem întrebări pe care, de altfel, le-am crede de prisos.

Ne întrebăm poate: ce intonaţii şi ce culori noi are astăzi această sărbătoare care de sute de ani vine disciplinat, tot la douăsprezece luni, printre oameni, spre a-i aduna în jurul clipelor ei senine? Ce ne spune şi ce ne priveşte?

Istoria, această necurmată memorie a omenirii, ne spune cum era odinioară necesar să fie, în trecutul îndepărtat, sărbătorit acest praznic al începutului de an. Noi astăzi vedem aspectele contemporane în care sunt imprimate formele de trecere de la patriarhat în modern. Pe un plan oarecare, poate nu cel mai important, se pot face unele analogii, găsindu-se puncte comune, cel puţin în formele exterioare, în decor, dacă nu în esenţă.

Sărbătorile de iarnă în trecut erau receptate sub semnul unei legende – aceea a vestirii, aceea a celor trei crai-irozi. Vestirea era, în legendă, legată de univers, de cosmos, de lucirea unei stele care prin sclipirea ei trezise o cunoaştere. Cunoaşterea era singulară, accesibilă cititorilor în stele, acelora care aveau privirea ridicată spre aştri. Cunoaşterea, despre care mărturiseşte legenda, s-a născut în aceste zile de iarnă premergătoare anului nou, a crescut, s-a difuzat în toate cele patru părţi ale lunii, a durat secole şi milenii şi durând a început treptat şi pe nesimţite să-şi rarefieze sclipirile, să-şi tocească ademenitoarea-i forţă şi să dispară.

Cunoscând gratuitatea mersului pe drumuri istorice vechi şi învechite, dar bătătorite de practică, noi am avut curajul de-a alege altele, noi, mai anevoioase, pe care să le bătătorim singuri spre viitor – care va fi socialist.

Viitorul lumii va fi socialist – sau nu va fi lumea. Şansele bunăstării univrsale se întrevăd, ameninţările existenţei sunt însă prezente. Trăim într-o lume care păşeşte accelerat spre un îndepărtat viitor mai bun sau spre o catastrofă care poate mâine să arunce omenirea în neant? Speranţele fără de care climatul nostru uman ne-ar fi sufocant, ne fac să credem că marea ameninţare va rămâne doar un catalizator al comportamentului, un criteriu de apreciere a răului pe care trebuie să-l evităm. Noi, iugoslavii contemporanii marelui luptător pentru pacea omenirii – Tito, ne dăm plina contribuţie la acest imperativ.

*

Spre binele omenirii, spre binele popoarelor şi naţionalităţilor din ţara noastră.

Aurel GAVRILOV, ,,Libertatea”, nr. 53-54, 29 decembrie 1968, pag. 1.

ROSTIREA BUCURIILOR

Intrăm în noul an cu conştiinţa împăcată că ne-am făcut datoria, că ne-am adus obolul la făptuirea celei mai drepte orânduiri sociale. Sfârşitul unui an e prilej de meditare, de soldare melancolică, de cumpănire a trecutului şi scrutare a viitorului. Anul rămas în urmă a fost încărcat de înţelesuri multiple, de împliniri şi izbutiri pe care acum, când înălţăm noul an la catargul vremii, le rechemăm în cuget, le sporim, le retrăim cu răsuflarea oprită de emoţie.

Ne-am demonstrat prezenţa în faţa lumii şi istoriei. Am făcut faţă cerinţelor epocii, descurcându-ne cu greu, dar cu succes, în labirintul ei. Făurim o societate demnă de om. An de an, acumulăm certitudinea trăirii. Fiinţa noastră istorică şi spirituală a fost răscolită din adâncuri şi înălţată pe piscuri visate de luptătorii de odinioară. Ne-am polarizat aspiraţiile prin chintensenţa înţelepciunii, dârzeniei şi hotărârii. În colectivitatea zămislită, favorizăm triumful muncii descătuşate ce proiectează fascicol de lumină călăuzitoare spre mâine.

Articolul integral îl puteți citi în numărul din 29 decembrie – 5 ianuarie 2019 al săptămânalului