Numeroşi cetăţeni ai Banatului, trăind în astfel de medii amestecate, au fost influenţaţi de limba şi cultura ambelor popoare, elementul sârbesc fiind totuşi mai puternic, atât ca urmare a supremaţiei bisericeşti a sârbilor, cât şi a faptului că în această parte a Banatului sârbii aveau şi o superioritate numerică faţă de români, aceasta rezultând cu asimilarea populaţiei româneşti în unele localităţi mixte (Dobriţa, Sefcherin, Gai, Iasenova, Caitasova, Parta etc.) şi, în cazuri mai rare, cu românizarea sârbilor (la Marcovăţ, Sân-Ianăş etc.).
Asimilarea a urmat de obicei acolo unde românii nu vor reuşi să-şi înfiinţeze o parohie, copiii acestora urmărind totodată şi cursurile în limba sârbă la şcoală. Dintr-un act din anul 1894, reiese că o astfel de situaţie a fost prezentă în special în localităţile mixte din fostul confiniu militar din zona Panciovei: „În ţinutul Panciovei sunt o mulţime de comune mixte, în cari toate şcoalele sunt serbesci, iar Românii n-au nici o şcoală şi sunt constrânşi şcolarii români cu numele Oltean, Vulcan, Vacarescu, Dragoiescu, Topor etc. a învăţa sârbeşte în şcoala susţinută din sudoarea părinţilor lor. Astfel de comune sunt mai vârtos: Dobriţa, Samoş, Marghitiţa, Sefcherin, Borcia, Sacula, Idvor, Orlovat (aici şi preotul sârb e român cu numele Braşovanu) şi în Ţrepaia o parte a comunei se numeşte Vlaşki krai”. Dar, găsim în acelaşi document, o astfel de situaţie este prezentă şi în localităţile Gai şi Dubovăţ (lângă Cuvin), găsite în comitatul Timiş, iar un număr mai mic de români trăiau şi în comunele Iarcovaţ, Farcajdin, Centa, Opava, Botoş, în comitatul Torontal.
O salvare pentru identitatea acestora ar fi, după părerea autorului acestui act, ca autorităţile şcolare „să denumească pe un român care să propună şcolarilor români pe lângă limba maghiară şi în limba română” (Arhivele Naţionale, Direcţia jud. Arad, Fond Episcopia Ortodoxă Română Arad, Actele delegaţiunii Congresului naţional-bisericesc în chestiunea separării ierarhice, nr. 44/1894).
În unele din aceste localităţi au fost încercări de separare a românilor de către sârbi şi de formare a parohiei ortodoxe române, însă fără rezultate pozitive. Amintim cazul localităţii Sefcherin, unde consemnăm o astfel de încercare în anul 1876, românii din localitate înaintând o petiţie în care cer formarea parohiei independente, fapt despre care Episcopul Ioan Popasu îl înştiinţează pe Mitropolitul Miron Romanul (Arhivele Naţionale, Direcţia jud. Arad, Fond Episcopia Ortodoxă Română Arad, Actele delegaţiunii Congresului naţional-bisericesc în chestiunea separării ierarhice, nr. 748 bis/1876).
dr. Mircea Măran, istoric
Articolul integral îl puteți citi în numărul 29 din 22 iulie
