Serbia
30
clear sky

Cântece, jocuri și prestaţii scenice în limba maternă

Sâmbătă, 15 iunie, în satul Cerovica a avut loc Festivalul „Joc românesc”. Un astfel de eveniment s-a desfăşurat pentru prima dată în acest loc, iar inițiatorul și organizatorul este Asociația „Poiana lungă” din Cerovica, condusă de ing. Mihajlo Jovanović.

Într-un cadru natural, frumos și neatins, amenajat astfel încât fiecare să își poată găsi un loc sub coroana unui copac, sub copertină sau în locul special amenajat pentru public, s-au auzit cântece, jocuri și prestaţii scenice în limba maternă. La începutul evenimentului, organizatorul i-a salutat pe toți cei prezenţi și a amintit asociațiile cu care de câţiva ani încoace are o colaborare excelentă la fiecare activitate culturală. A mulțumit administrației municipale Kučevo și președintelui acesteia, Dejan Mikić, precum și Consiliului Național al Minorității Naționale Române, care au sprijinit și au finanțat evenimentul.

Dr. Jasmina Glišić, vicepreședinta Consiliului Național al Minorității Naționale Române, s-a adresat celor prezenți, exprimându-și satisfacția și bucuria că a fost instituit încă un eveniment. „Consiliul Național al Minorității Naționale Române a recunoscut munca și implicarea tuturor celor prezenți. În acest an a sprijinit câteva evenimente, acesta fiind unul dintre ele. Cu siguranță, până la sfârșitul anului vor mai fi astfel de cazuri în care se va primi sprijin. De altfel, Consiliul Național al Minorității Naționale Române este o instituție de stat, așa că și acest eveniment este sprijinit de Republica Serbia, ceea ce demonstrează întru totul că implicarea noastră este în conformitate cu legile Republicii Serbia. În încheiere, vreau să subliniez că buna colaborare între românii din Banat și cei din estul Serbiei continuă, deoarece există datorită oamenilor. Unul dintre ei este prezent astăzi aici, domnul Daniel Magdu, care de mulți ani este alături de noi, nu doar ca fost președinte al Consiliului Național al Minorității Naționale Române în mandatul anterior sau ca actualul președinte al Consiliului Executiv al CNMNR”, a încheiat dr. Jasmina Glišić.

Jasmina GLIŠIĆ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 25 din 22 iunie