Aşezări, destine, oameni

Cântecul hrăneşte sufletul şi trupul

Cântecul hrăneşte sufletul şi trupul

Pasiunea unui om lasă urme adânci în toate activităţile sale de-a lungul vieţii. M-am gândit că cea mai potrivită modalitate pentru a o prezenta pe consăteana mea, Liliana Spăriosu, este să port cu dânsa o discuție călduroasă, pe parcursul căreia să aducem aminte doar câteva din succesele dânsei, când este vorba de arta corală.

Liliana Spăriosu este o torăceană care, după cum spune ea însăși, este o bănăţeancă obişnuită, dar în același timp neobişnuită. Provine dintr-o familie distinsă, românească, din Torac. Străbunicul ei, Petru Spăriosu, un mare gospodar cu mult pământ, a fost căsătorit cu Maria Gruescu din Clec, a cărei unchi a fost primul deputat român în guvernul austro-ungar. Părinții Lilianei, care se ocupau de agricultură, i-au transmis dragostea pentru pământ, natură și plante. Au educat-o să fie o româncă adevărată, un ,,om de omenie”, și Liliana este foarte mândră de acest lucru. Iubește muzica, natura și animalele. Acordă multă atenție grădinii sale, unde cultivă toate legumele pe care le consumă. Îngrijește și multe plante de interior. Îi place să socializeze și să călătorească, având mulți prieteni cu care se întâlnește frecvent, atât în momente bune, cât și în cele dificile. Este dedicată tradițiilor și obiceiurilor aduse din satul său natal.

Dragostea faţă de muzică a început din băncile şcolare

Liliana a început discuția noastră cu amintiri din copilărie: – Satul meu natal, Torac, un sat frumos, mare și pitoresc din Banat, a fost cunoscut în întreaga lume, mai ales pentru că aici s-a născut Orchestra ,,Lyra”, condusă de Vichentie Petrovici Bocăluț. De asemenea, Toracul a păstrat folclorul prin coregrafiile lui Ionel Negru și a fost renumit pentru corurile sale, precum și pentru numeroșii soliști. Am crescut ascultând muzica de calitate a Societății Cultural-Artistice ,,Flacăra” din Torac. Astfel, ca elevă de școală elementară, m-am alăturat corului școlii condus de Flaviu Doru Polverejan. Apoi, cu mare bucurie, am cântat sub bagheta tuturor dirijorilor corului din sat, iar pentru cea mai lungă perioadă de timp am fost membră a corului de fete condus de Georgeta Ocolișan, care a realizat chiar și o înregistrare la Studioul M din Novi Sad.

Ca elevă de liceu, am dansat în coregrafii românești de Ionel Negru, dar și în combinații de dansuri din întreaga Iugoslavie, învățate de coregraful Živa. La fiecare repetiție, venea un om de mică statură, cu o vioară sub braț. El se așeza pe un scaun la capătul scenei și cânta pentru noi în timp ce dansam. Uneori, în pauze, cânta singur, și în acele momente, vioara sa părea că prinde suflet. Cântecul lui ne atingea inimile și ne adunam în jurul lui. Era rapsodul Banatului, Vichentie Petrovici Bocăluț. Este o binecuvântare că am avut ocazia să petrec ani de zile în compania unor astfel de talente excepționale, dansând coregrafii pe melodiile marii Orchestre ,,Lyra”.

Florin RAȘA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 6 din 10 februarie