De Paşti în lăcaşele sfinte din Torac
Marele Praznic al Învierii Domnului a fost sărbătorit în această primăvară la Torac, după datina străbună. În Joia Mare a fost săvârşită Sfânta Liturghie,…
Marele Praznic al Învierii Domnului a fost sărbătorit în această primăvară la Torac, după datina străbună. În Joia Mare a fost săvârşită Sfânta Liturghie,…
Asociația pescarilor sportivi ,,Linul” a organizat la heleşteul din Torac, turneul competitiv „30 de ore de pescuit la crap”, pe data de 8 și…
Joi, 6 mai, la Centrul Cultural din Zrenianin, cercetătoarea, dr. Daniela Barbulov Popov, a prezentat estetica portului bănățean de sărbătoare, la evenimentul ,,Ciupagul-Cămașa tradițională…
După tradiţia strămoşească, în sâmbăta din preajma „Intrării în Ierusalim a Domnului – Floriile”, numită şi Sâmbăta lui Lazăr, la sfintele lăcașe din Torac,…
Expoziția de picturi ale artistului plastic Milutin Mićić, se desfășoară în perioada 22 aprilie – 5 mai, la Centrul Cultural din Zrenianin. Expoziția inedită…
În cadrul acțiunii Asociației Auto Moto a Serbiei intitulată simbolic „Casca protejează capul”, pe 15 aprilie curent, în Sala Mare a Centrului Cultural Zrenianin,…
La ultima ședință a Adunării comunale din Jitiște, Predrag Amižić, șeful Grupului de consilieri a Partidului Socialist Sârb – Serbia Unită, a prezentat Adunării…
Comuna Jitiște oferă, și anul acesta, burse studenților de pe teritoriul comunei pentru obținerea rezultatelor excelente, precum și asistență financiară pentru studenții cu statut…
Municipalitatea Zrenianin a găzduit începutul campaniei ecologice, social-responsabile, „Serbia verde”, implementată de compania „Color Media Communications”, sub auspiciile Direcției pentru radiații și securitate nucleară…
După o absență de un an, Teatrul Național „Toša Jovanović” va găzdui ediția a 70-a jubiliară a Festivalului Teatrelor Profesioniste din Voivodina, denumit „Epic…