Spiritualitate/Ecumenism

CE ESTE ANTIMISUL?

CE ESTE  ANTIMISUL?

Am considerat că e bine să știți câte ceva și despre obiectele sfinte sau sfințite, ce sunt necesare și obligatorii atunci când se săvârșește Sfânta Liturghie. Deci: Antimisul, (de la grecescul αντιμένσιον, ,,pe masă”), este un obiect liturgic al ritului bizantin. După ce creștinii prigoniți au început să se roage în catacombele Romei, ele fiind niște pasaje subterane făcute de om pentru practici religioase, dar mai ales după sfârşitul persecuţiilor, Sfântul Damaschin I, papa Romei, a zidit o biserică peste catacombele Sfântului Calixt. Începând de atunci și de acolo, creştinii au început să folosescă drept masă de cult pentru Euharistie, mormintele martirilor.

În Apus s-a îndătinat obiceiul ca episcopul să sfinţească o piatră ce avea săpată o nişă în care se puneau moaşte ale sfinților, iar piatra să fie pusă pe masa altarului. În caz că se dorea ca Sfânta Liturghie să fie săvârşită în afara lăcaşului de cult, preotul lua cu el şi piatra cu moaşte, lucru puţin cam incomod.
Astfel s-a ajuns ca la Constantinopol piatra cu moaşte să fie înlocuită cu o pânză pictată cu scena punerii în mormânt a Domnului, pânză ce avea cusute pe spatele ei, Sfinte Moaşte, așa cum este Antimisul de astăzi.
Mai demult peste Antimis se aşternea o altă bucată de pânză, numită ,,iliton”. Acest acoperământ se punea pentru a evita profanarea firimiturilor ce ar cădea de pe disc. Cu timpul s-a ajuns ca ilitonul să stea sub Antimis, din două motive:

  1. Culoarea mai închisă a Antimisului permite observarea firimiturilor şi recuperarea lor, câtă vreme ilitonul e alb (sau roşu), iar firimiturile pe iliton s-ar vedea greu;
  2. Pictura tipărită pe Antimis se vede mai bine și ilitonul ar ascunde-o dacă ar fi pus pe Antimis și nu sub el.
    În practica Bisericii de astăzi, ilitonul (din gr. εἰλύω, „a înveli”) este o bucată de pânză roşie (de obicei din mătase) în care se înveleşte Antimisul şi care rămâne permanent pe masa altarului, peste acestea aşezându-se Sfânta Evanghelie. Ilitonul este despăturit odată cu Antimisul în timpul Liturghiei catehumenilor. Peste Antimis se aşază apoi Cinstitele Daruri aduse spre sfinţire, iar după sfinţire şi după împărtăşirea cu Sfintele Daruri, Antimisul se împătureşte din nou şi se înveleşte în iliton.
    Potrivit interpretării preotului profesor Ene Branişte, ilitonul era iniţial pânza care se aşternea peste vechile altare creştine, aceasta fiind ulterior dublată de Antimis, păstrându-se numele de iliton doar pentru învelitoarea acestuia. Spre deosebire de Antimis, ilitonul nu conţine Sfinte Moaşte. Din punct de vedere simbolic, ilitonul întruchipează giulgiurile Mântuitorului şi/sau mahrama care a acoperit capul Acestuia la îngropare. Potrivit altor interpretări, acesta ar mai putea reprezenta şi scutecele Pruncului Sfânt. Pe antimisele de astăzi e întipărită icoana punerii în mormânt, așa cum am amintit; de aceea când potirul şi discul sunt puse pe Sfânta Masă, preotul rosteşte troparul punerii Mântuitorului Iisus Hristos în mormânt: ,,Iosif cel cu bun chip de pe lemn luând preacurat trupul Tău, cu giulgiu curat înfășurându-l și cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus”, apoi: ,,Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot, atunci vor pune pe altarul Tău viței.”
    Antimisul se făcea de demult numai din pânză de in, pe care se întipărea imaginea cu vopsea neagră sau maronie. Astăzi se folosesc şi alt fel de materiale textile pe care imaginea este tipărită în culori, din fabricaţie.

Pr. Petru BERBENTIA

integral îl puteți citi în numărul 39 din 24 septembrie