În focar / interviu

Ceva îmi scapă, dar nu ştiu exact ce…

Ceva îmi scapă, dar nu ştiu exact ce…

Scrie: Mario BALINT

E frig şi suflă un vânt, mai ceva ca în poema rusă. Ninge. De martie. Sudul Ucrainei suferă. Ucraina suferă! Este războiul pe care nu l-am crezut posibil! Ba, am şi făcut pariu că dacă ruşii atacă Ucraina, eu nu mai scriu un rând. Astăzi, sunt în sud. Sudul bombardat şi de pe mare şi de pe uscat. Alarmele sună prelung şi-mi amintesc de Iugoslavia. Ucrainenii nu au cai albi să iasă pe poduri, dar se adună la primărie să se înroleze voluntari.

Populaţia din Izmail încearcă să-şi păstreze calmul deşi, în această dimineaţă alarma anti-aeriană a sunat pentru prima dată aici, în sudul, extrem de important, din punct de vedere strategic şi tactic, de la frontierele cu România şi Republica Moldova. În ziua în care am venit, în jurul orei 8, aviaţia rusă a atacat un radar al apărării anti-aeriene ucrainiene de la Loşcinovka, amplasat la aproximativ 20 km de Izmail spre Odessa. Potrivit informaţiilor locale, atacul s-a soldat cu un mort şi un rănit din rândul personalului de deservire al instalaţiei de radiolocaţie, ce face parte dintr-un întreg sistem de apărare anti-aeriană amplasat la gurile Dunării.
Cel mai vizat oraş din sud rămâne Odessa, care este bombardat de la începutul războiului, dar a rezistat cu stoicism până în momentul de faţă. Potrivit unor surse, unii locuitori din Odessa şi-au adus părinţii sau copiii la Izmail, care, în momentul de faţă, pare cea mai sigură locaţie din sud-vestul Ucrainei. Potrivit Ministerului ucrainean al Apărării, mai multe incursiuni ale navelor ruse în apele litorale ale Odessei au fost respinse.
Rusia a intrat în Ucraina pe patru direcţii, Crimeea, Donbas, Harkoh şi Kiev, peninsula anexată de Rusia, în 2014, fiind folosită ca vector de atac pentru întreg sudul ţării, o regiune importantă şi sensibilă aflată, pe unele hărţi, sub denimirea de Novarasia.


Câte două puncte de control în trafic, cu parapeţi din beton amplasaţi în zigzag, pe ambele benzi, pentru a te obliga să încetineşti şi să traversezi cu maxim 5 km/oră, precum şi posturi de observaţie întărite cu saci de nisip se află la cele două intrări ale orăşelului Izmail, de pe malul Dunării. Acestea sunt apărate de către miliţii locale, acele trupe de apărare teritorială, dar poliţia statală, înarmată cu pistoale mitralieră, patrulează în permanenţă. Şi la Reni, la doar câţiva km de Giurgiuleşti, căpitănia portului şi alte clădiri administrative sunt apărate de cazemate din saci cu nisip
În Izmail, majoritatea magazinelor sunt cu obloanele trase, dar serviciile esenţiale funcţionează în oraş, inclusiv transportul în comun.
Sirenele care au sunat în această dimineaţă, pentru prima dată, prelung, la Izmail, au adăugat un plus de dramatism situaţiei în care se află locuitorii oraşului, confruntaţi de câteva zile cu valuri de compatrioţi ce fug din calea războiului spre Republica Moldova şi România.
Am văzut mulţi refugiaţi în destul de lunga mea carieră de reporter de război. Primii, în Iugoslavia, Transnistria, Irak, Siria… Toţi refugiaţii sunt la fel. Poartă în spate obida deşertăciunii. Atunci când îţi dai seama că nu valorezi nimic! Izmailul este un loc de tranzit spre frontieră. Aici se fac îmbrăţişările şi se spun ultimele cuvinte şoptite. Apoi, femeile, copiii şi bătrânii se urcă în maşini şi pleacă în pribegie. Bărbaţii rămân să lupte. Este cazul lui Vitalie (foto), marinar, care şi-a trimis familia în Europa, în siguranţă, şi de vineri s-a înrolat în Unităţile Teritoriale de Apărare. ,,Acum pot să lupt liniştit. Nu vom ceda cotropitorilor nici un centimetru din pământul nostru”, spune tânărul recrut care cere să fie aprovizionaţi cu cât mai multe cartuşe.
Operaţiunile militare ruse în sudul Ucrainei s-au intensificat în ultimele ore şi se dau lupte grele pentru cucerirea teritoriilor de la Marea de Azov şi Marea Neagră. Practic, cucerirea sudului Ucrainei va permite Rusiei să lege teritorial enclavele Doneţk şi Lugansk, din est, de Peninsula Crimeea, în sud şi de nerecunoscuta Republică Transnistria în vest.
Dacă din oraşul Herson, în sud, există informaţia că trupele ruse de desant aerian au pătruns în oraş, veşti proaste vin şi din sud-est, de la Mariupol, oraş aflat în apropierea zonelor separatiste din est, ultimul port major aflat sub control guvernamental la Marea Azov. Acolo, potrivit surselor oficiale, bombardamentele ruse au rănit 120 de civili, care se află internaţi în spitalul din oraş. Informaţia nu este confirmată din surse independente, dar ea provine din surse administrative în această zonă a Ucrainei. În cea de-a 7-a zi a invaziei, la Herson, ale cărui intrări erau deja controlate de forţele ruse, acestea au preluat controlul asupra gării şi portului, potrivit unor informaţii din cadrul structurilor de securitate din zona unde ne aflăm. Cucerirea oraşului Herson deschide practic culoarul pentru un atac terestru asupra Odessei, aflat la mai puţin de 200 de km de Izmail. Că aici situaţia se precipită şi un atac masiv al Rusiei poate avea loc în orice moment, o dovedeşte şi faptul că în 2 martie, în jurul prânzului, președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskiy, i-a înlocuit pe șefii administrațiilor regionale de stat Odessa și Cerkasi cu militari. Decretele au fost publicate pe site-ul oficial al șefului statului.
Între timp, sute de automobile cu refugiaţi din sudul Ucrainei, în special din regiunea Odessa, au ajuns astăzi la Izmail, în drum spre România şi Europa. Hotelurile au devenit neîncăpătoare, iar în holul hotelului unde locuim, un grup de refugiaţi a aşteptat mai bine de 10 ore o maşină care să-i ducă în Germania. Deşi, în acest moment, este o linişte relativă în sud-vestul Ucrainei, la graniţa cu România, luptele pentru regiunea Odessa, la mai puţin de 200 de km de Izmail, obligă autorităţile regionale să gestioneze atent situaţia de securitate, dar şi aprovizionarea populaţiei. Şefului Administraţiei Raionale Izmail, Rodion Abaşaev spune că, în acest moment, în sud-vestul Ucrainei sunt probleme cu produsele alimentare şi combustibil pentru centralele termice. De altfel, oraşul nu are căldură şi apă caldă de câteva zile, iar alimentele esenţiale dispar de pe rafturile magazinelor. Magazinele neesenţiale, cele de haine sau cosmetice, de exemplu, au obloanele trase. Doar supermarketurile şi farmaciile mai sunt deschise. Astăzi, la un supermarket de la periferia Izmailului, zeci de oameni cumpărau valize, în timp ce alţii cumpărau saci cu macaroane. E o stare de tensiune permanentă, deşi populaţia îşi impune să rămână calmă.

Articolul integral îl puteți citi în numărul 11 din 12 martie 2022