Reflecţii

Concursul de recitatori„Buna Vestire”, ediția a XXIV-a

Concursul de recitatori„Buna Vestire”, ediția a XXIV-a

Societatea literar-artistică „Tibiscus” împreună cu BOR „Sfântul Gheorghe” și ȘE„Sfântul Gheorghe” din Uzdin,, și sub auspiciile Episcopiei „Daciei Felix”, a organizat pe 06 aprilie concursul de recitatori „Buna Vestire”, ediția a XXIV-a. La acest concurs, desfășurat în incinta ȘE „Sfântul Gheorghe” din localitate au participat 91 de recitatori de pe plaiuri bănățene.

Cuvinte de salut au adresat Vasile Barbu, președintele SLA „Tibiscus” și părintele Emanuel Tăpălagă – Vicar Eparhial al Episcopiei „Dacia Felix” din Vârșeț. Concursul „Buna Vestire” din acest an a fost inaugurat de Daniel Magdu, președintele Consiliului Executiv al CNMNR, iar Corul ȘE „Sfântul Gheorghe”, dirijat de prof. Daniel Cheț. a înnobilat această manifestare. .

La ediția din acest an, concursul s-a desfășurat pe șase secțiuni: preșcolari, elevii de școala elementară – ciclul claselor I-IV și ciclul claselor V-VIII, elevii de școală medie, recitatori adulți, recitatori de poezie dialectală bănățeană precum și recitatori de poezie religioasă. La concurs au participat elevii din Uzdin, Sân-Mihai, Ecica, Vârșeț, Petrovăsâla, Torac, Timișoara, Reșita, Alba, Caransebeș și Județul Arad. Juriul a conferit marele premiu ȘE „George Coșbuc” din Torac. preșcolarilor și celorlalți participanți au fost conferite diplome și mențiuni de participare.

Ciclul inferior I-IV: premiul I l-a obținut Nectarie Anastasie Tăpălagă din Sân-Mihai, premiul II, Sara Seculici din Uzdin și premiul III, Ksenija Marić din Ovcea.

Ciclul V-VIII: premiul I l-a obținut Cipriana Curechian din Almăj, premiul II, Magdalena Spăriosu din Uzdin și premiul III a revenit Larisei Ocolișan din Torac.

Liceu și adulți: premiul I l-a obținut Anelia Băbuț din Uzdin, premiul II l-a obținut Gabriela Natalia Băbuț din Vârșeț.

Poezii religioase: premiul I l-a obținut Angelina Dan din Ecica, premiul II, Analia Basa din Caransebeș, premiul III, Andrea Popi din Torac.

Poezie dialectală bănățeană: premiul I l-a obținut Darius Ioan Danci din Lugoj, premiul II, Sofia Păunescu din Torac, premiul III, Antonia Coroban, din Lovrin și Lorena Roșu din Torac.

Participarea la manifestare este individuală iar concurenții au libertatea de a-și alege modul în care doresc să prezinte poezia selectată. Această tradițională manifestare a atins, de-a lungul anilor, și alte obiective reper: pentru valențele educative ale copiilor, dar și pentru implicațiile lor formative, poezia trebuie să fie o prezență permanentă în viața lor; manifestarea contribuie la dezvoltarea orizontului cultural al copiilor și este un demers interactiv în ceea ce privește receptarea creației literare și modul personal de interpretare; manifestare are scopul de a lărgi cunoștințele privind operele literare ale poeților și de a întări legătura între elevii etnici români.

Virginia PUIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 15 din 13 aprilie