Tradiții

Cultura panameză, o sursă de farmec și culori la Festivalul „Coroana vârşeţeană” (I)

Cultura panameză, o sursă de farmec și culori la Festivalul „Coroana vârşeţeană” (I)

În urma Festivalului Internaţional de Folclor „Coroana vârşeţeană”, care a avut loc în vara acestui an la Vârşeţ, am stat de vorbă cu profesorul Jose Armando Corella din Los Agarrobos, o secțiune a unui municipiu din districtul Dolega, provincia Chiriqui, Republica Panama. El ne-a mărturisit că a acceptat cu bucurie invitația de a participa la ediţia din acest an a festivalului amintit. Prin dansuri tradiționale interesante şi costumele specifice, multicolore, împreună cu grupul său, profesorul Corella a dat farmec festivalului. Vom descoperi în rândurile următoare de unde i se trage pasiunea pentru folclor și cum a început totul.

„Pasiunea mea pentru folclor a apărut cu mulți ani în urmă. Bunica mea mi-a spus că, dacă vreau să dansez dansuri tradiţionale, alături de alţi oameni, nu am decât să procedez întocmai. Așa a început totul. Amintesc că bunica mea, care a fost croitoreasă, confecționa costumele dansatorilor. Începând de la 7 ani şi până aproape de vârsta de 22 ani am dansat dansuri tradiţionale, ca membru al unui ansamblu folcloric.
Mai târziu, am plecat la studii în Costa Rica.

Reîntors în Panama, am condus un grup folcloric. Apoi, în Republica Panama au început studiile de folclor ca ştiinţă, într-o școală pentru instructori și profesori care deja acumulaseră 10 ani de experiență în domeniu. Ministerul Culturii din Panama a deschis acea școală, aşa că noi am avut ocazia să studiem această artă minunată. Astfel, facem parte din prima promoție de absolvenți ai Școlii Naționale de Folclor «Tora Pérez» din Zárate,” a ţinut să mărturisească, de la bun început, interlocutorul nostru.

Despre Academia lor ne spune următoarele:
„Academia noastră a fost înființată la data de 16 martie 1987. Aşadar, există de 36 de ani. La aceeași dată, am sărbătorit împlinirea a 36 de ani de carieră în acest domeniu. Academia are în prezent, aproximativ, 170 de dansatori, împărțiți în categorii: începători, nivel pre-intermediar, intermediar, grupul de tineret și grupul de seniori. Am înființat și un nou grup care există de aproximativ un an și este format din părinți. Aşadar, la Academia noastră sunt dansatori de toate vârstele”. În mod deosebit ne-a interesat povestea costumelor tradiţionale, prin care invitaţii din Panama i-au uimit pe numeroşii spectatori din Serbia.

Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 39 din 30 septembrie