Serbia
26
scattered clouds

Drd. Dragan Stojanjelović, Profesor, Cercetător și Entolog din Novi Sad

Unul dintre cele mai frumoase locuri din estul Serbiei este Homolje, localitate mistică cu peisaj pitoresc de poveste, natură pură, nepoluată, istorie bogată, cultură și etnie românească.

Din acest loc își trage originile Dragan Stojanjelović, profesor de geografie născut în anul 1972. Se ghidează după două maxime: „Dumnezeu, poporul meu și familia mea” și ,,Cine uita nu merită”.

-În Žagubica natală Dragan a absolvit școala elementară și liceul.  Studenția i-a îndreptat pașii spre Novi Sad, unde trăiește și acum, desfășurându-și activitatea profesională într-unul dintre cele mai vechi și renumite licee din Voivodina și Serbia,  însă, după cum ne-a mărturisit, Dragan nu și-a părăsit niciodată localitatea Homolje și nici Homolje nu l-a părăsit pe el. Acea perioadă  o descrie în felul următor:

-Imaginile din copilărie sunt încă vii în gândul meu! Îmi amintesc de strada care duce spre Bor, în așa numita „Valahia mică” a unui salaș vechi cu șemineu în care au trăit strămoșii mei. În fața ochilor mi se derulează imagini cu Mlava fierbinte, Žagubica, „cuibărită” în locul în care se întâlnesc versanții munțiilor Homolje, Beljanice și a Vârfului Megru. În amintirea mea încă răsună  fluierului  unuia dintre cei mai dotați povestitori, moșu Radovan Catońilor, care traversând străzile localității chiar și după miezul nopții știa să ne trezească prin  fluierului său, în timp ce se reîntorcea din Žagubica spre canionul Tisnica unde îl așteptau turma de sa de oi și coliba veche în care a trăit.

-Pentru a se păstra limba maternă, cultura și obiceiurile unei națiuni,  copiii trebuie să fie familiarizați cu aceasta de la o vârstă fragedă și să crească în spiritul tradiției lor. În opinia dumneavoastră, este această afirmație confirmată în practică?

Ceea ce a lăsat cea mai profundă amprentă asupra mea, a influențat interesele mele de viitor și mi-a profilat personalitatea, au fost oamenii cu care am crescut, din casa și din vecinătatea mea. Din această perspectivă, pot spune că am avut o copilărie și o tinerețe foarte frumoasă. Vreau să subliniez că am avut norocul să cresc și să trăiesc cu bunica mea Stanija Stojanjelović (Nița a luʼ Tince 1912-1998). În nopțile de iarnă, eu și fratele meu am ascultat povești despre copilăria ei, despre modul și stilul de viață al strămoșilor noștri de la începutul secolului al XX-lea, povești vechi despre credință și creații intelectuale, în timp ce acești strămoși, împreună cu figurile dintre sfinți, ne urmăreau în tăcere din tablourile nemuritoare, atârnate pe peretele de deasupra patului.

Deseori îmi place să spun că am avut norocul să cresc alături de bunica mea în sensul că prin intermediul ei am reușit să simt și să experimentez farmecul unor vremuri de demult, în care strămoșii noștri au trăit și care nu se vor mai întoarce niciodată. În mod inconștient, bunica Nița mi-a influențat personalitatea, modul meu de a gândi, însămânțând prin poveștile sale semințele intereselor mele viitoare și a preocupărilor mele de aproape trei decenii și jumătate. Printre oamenii care au reușit să lase o amprentă profundă în viața mea se află o altă bunică, Ana Mikuljević (1925-2015), originară din Laznica. Aceasta este persoana de la care am auzit prima dată cântecul mitic „Cânćic a luʼ Dumńedzău”, apoi „Cânćic a luʼ meșter Manoilea”, mitul cosmogonic al creației lumii și al structurii sale.

Jasmina GLIŠIĆ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 10 din 6 martie 2021