Cultură

Evelyne Maria Croitoru, o poetă a iubirii exprimate prin muzicalitatea cuvintelor

Evelyne Maria Croitoru, o poetă a iubirii exprimate prin muzicalitatea cuvintelor

A fost precum o pură întâmplare, când simți, la prima vedere, că ai întâlnit o persoană asemănătoare ție, de care te vei lega cu multă dragoste, prețuire și respect. Era o după-amiază luminoasă și călduroasă de vară când, în aula unui hotel de la poalele munților Vârșețului, am cunoscut-o pe poeta bucureșteană Evelyne Maria Croitoru, o poetă a iubirii care cu ,,trăirile sale acumulate, ale iubirii aprinse, înălțate și sublimate, știe să umple golul\ Ființei” (Dumitru Velea, Banchetul, nr. 37-38-39/2019).

Eu văd și înțeleg la Evelyne Maria Croitoru ,,iubirea cuvântului scris”, care în poezia dânsei se transformă într-o ,,melodie inedită a versurilor care se scurg pe un portativ muzical”. Poezia scrisă, pur și simplu, pulsează, vibrează, are o sonoritate specifică, un ritm unic și un rafinament, cu semnificații deosebite. Fiind energică de fire, curajoasă și stăpână pe limbajul în care creează, Evelyne Maria Croitoru se impune prin auteticitacitatea creației sale ca o poetă de o valoare incontestabilă.

Debutul său editorial (în anul 2011) a fost unul matur (fiind nedreptățită ca poetă, așa cum erau și mulți alții scriitori mondiali), având o voce lirică deja formată. Cu primirea în Uniunea Scriitorilor din România și obținerea unui premiu literar al Filialei București este ,,recompensată” în cel mai adecvat mod. A urmat o evoluţie ,,graduală” în creația poetei, astfel că lirica lui Evelyne Maria Croitoru este bine cizelată și închegată, de o calitate indiscutabilă. Astăzi, Evelyne Maria Croitoru este, pe bună dreptate, în rândul poeților contemporani de vârf din România și nu numai.

Poetă, eseistă, cronicar literar, realizator de emisiuni culturale de televiziune, născută la Brașov, Evelyne Maria Croitoru trăiește în București. Este licențiată în Științele Comunicării, cu un masterat în Comunicare și Relații Publice. La numai 16 ani, a avut primele succese literare la nivel național și a devenit membru activ al Cenaclului ,,George Bacovia”. În acea perioadă a prins drag de opera lui Blaga, Eminescu, Verlaine sau Esenin, iar muzica pe care o asculta în copilărie a devenit a doua ei acasă.

Mr. Aurora ROTARIU PLANJANIN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 64 din 25 martie