Veronica Balaj, o voce distinctă în lumea literaturii, cu o prezență ce transcende granițele și limbile, își împletește talentul în peste treizeci de volume care au călătorit de la Bruxelles la New York, de la Tel Aviv la Viena, cucerind întreaga lume. Realizatoare de emisiuni care aduc literatura în casele noastre, membră a unor prestigioase asociații literare internaționale (Asociaţia Scriitorilor de Limbă Română din Canada, Asociaţia Internaţională „Athanor” din Roma, Academia Româno-Americană, Accademia „Citta di Roma”), laureată a premiilor care onorează excelența și contribuția culturală, autoare a peste 30 de volume de poezie și proză, Veronica Balaj este o forță creatoare care modelează și inspiră lumea literară.
Într-o lume în care cuvintele sunt adesea efemere, Veronica Balaj le oferă o rezidență permanentă în inimile cititorilor, construind poduri între culturi și timpuri.
Stimată doamnă, la începutul acestui interviu suntem curioși să aflăm mai multe despre experiența dumneavoastră în domeniile jurnalismului și literaturii. Ce întâmplări sau momente v-au marcat cel mai profund și au influențat direcția carierei și creativității dumneavoastră?
Mulțumesc foarte mult pentru invitația la o confesiune despre meseriile mele. Așa aș putea spune, la plural, pentru că și jurnalismul și literatura fac parte din preocupările mele profesionale. Mai înainte a fost jurnalismul sau scrisul? Mă întrebați poate, iar eu stau o clipă în cumpănă, cum anume să răspund mai aproape de adevăr… Ei bine, una a condiționat-o pe cealaltă. Au fost complementare. Am ales jurnalismul și nu meseria de profesoară (așa cum mă califica absolvirea Facultății de Filologie). Am câștigat, în sensul că am reușit să fac ceva care consider că mă întregește profesional: comunicarea. Acesta ar fi primul motiv care mi-a marcat profesiile. Aș lărgi puțin motivația, fiind mai explicită. Sunt o persoană sociabilă și nevoia de comunicare ține de firea mea deschisă. A comunica la microfonul unui studio de radio național este un lucru care te marchează de la bun început, mai ales în privința responsabilizării. Are, în același timp, accentele unei munci pline de farmec. Faci legătura cu lumea largă, poți cunoaște persoane foarte interesante din domeniul culturii (cel exersat de mine). Vocea umană, vă asigur, este un dar miraculos. Avem cu toții acest dar, însă a lucra cu nuanțele vocii, a folosi cuvintele într-un anume sens, este deja o… meserie. Un plus care mi s-a dat prin conjunctura vieții. Nu aș fi ales nimic altceva oricât de multe… beneficii, să zicem, s-ar fi întrezărit la o adică. Așadar, răspunsul la prima aparte a întrebării ar fi acesta: comunicarea. Dacă nu pare plictisitor, aș face o mică precizare, o mică departajare între a comunica în scris și a comunica la microfonul unui radio profesionist, așa cum sunt cotate studiourile naționale, Radio France Intrenațional, BBC, firește, Radio România.
În studiile de specialitate, mai ales în cele de limbă franceză, s-a constatat că vocea radiofonică are mereu avantajul unei multiple deschideri de sensuri. Imprevizibile. Depinde mult de fiecare receptor, ascultător. Această largă deshidere se numește „comunicare suplimentară”. Tu, de la microfon, îl inviți imperceptibil pe cel care te ascultă să participe la un proces de creație ad-hoc. Este fascinant. Specialiștii susțin, pe bună dreptate, că în subconștientul ascultătorului pot rămâne tonalități ale vocii, odată cu informația transmisă și, în felul acesta, el poate broda orice pornind de la această fascinantă legătură cu undele herziene. Apoi, să nu uităm comunicarea directă, face to face, cu invitații în emisiune. O bucurie a schimbului de idei, o prietenie a sensurilor, mereu altele, în funcție de subiectul ales, mai ales în intreviuri unde mărturiile devin adevărată confesiune. Am detaliat subiectul în cartea mea de jurnalism „Istoria clipei la microfon” (Editura Augusta, Timișoara, 2000).
Mariana STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 21 din 25 mai
