Serbia
21
clear sky

În preajma jubileului de 140 de ani de activitate teatrală

Mărturisesc că nu am găsit titlu potrivit pentru aceste rânduri, în care să-mi exprim admirația mea pentru bogăția sufletească a coșteianului. Am avut ocazia fericită să-mi petrec vreo treizeci de ani alături de oamenii Coșteiului, sau ai satului de codru, cum le place să-și adauge numelui și prenumelui porecla.

M-am întrebat în primii ani de viață trăiți printre ei dacă expresia „oameni de la codru” are vreo semnificație. Și am găsit răspunsul. La începutul formării satelor de pustă locuitorii au muncit pe brânci pentru a-și crea o stare materială bună. Obosiți de eforturile fizice nu au mai avut nici timp și nici dorință de altceva. După formarea unei stări materiale bune au început să-și completeze o viață normală și prin activități de suflet ce includeau muzica, dansul, obiceiuri cu ocazii speciale, crearea obiectelor și îmbrăcămintei care va înfrumusețează omul. Spun OMUL gândindu-mă la creația superioară a lui Dumnezeu.


Codrenii noștri, locuitori ai satelor unde geografia îmbină dealul cu câmpia, râul cu pădurea sau codru, au fost probabil mai inspirați și au completat munca fizică cu cea spirituală. Mă gândesc eu: ce să facă în miez de iarnă acești oameni harnici, când posibilitățile unei activități fizice erau limitate? Concret, Coșteiul, ca sat, este cuprins între dealuri și râul Caraș, casele aici au multe generații (două, trei, chiar și patru), posibilitatea de a călători în timpul iernilor, nu tocmai ușoare, era minimă și de aici vine răspunsul.
În serile de iarnă, la lumina lămpilor cu petrol, femeile lucrau, fie acasă, fie la șezători, unde se strângeau vecinii sau rudele, dar bărbații nu prea aveau ce să facă. Atunci au început să-și etaleze talentul de a cânta, vocal sau la vreun instrument popular, de a spune glume, de a se întrece la provocarea veseliei sau de a inventa povești. Așa au apărut primele activități cultural-artistice amatoricești, care au avut la început organizatori entuziaști din rândul populației. Au fost oameni înșcolați, care au călătorit și prin România și prin Austro-Ungaria și care au adus cu ei experiența celor văzute. Așa a luat naștere primul cor, care la început a fost alcătuit numai din bărbați, dar cu timpul s-a transformat în cor mixt. Știu sigur, pentru că mi s-a spus în nenumărate rânduri că aproape fiecare casă a participat la aceste activități organizate și pentru care a fost o mândrie deosebită acest fapt. Așa au apărut și primele case de cultură, care aveau și o bibliotecă, la început cu mai puține cărți, după care din fiecare călătorie în România numărul cărților a crescut. Lectura i-a făcut pe coșteieni să cunoască și limba literară, nu numai cea în grai. Ambiția de cunoaștere a fost mare și toți știutorii de carte, care și-au îmbogățit viața spirituală, au fost respectați și li s-a urmat exemplul.
Dacă în anul 1869 a apărut primul cor mixt, după 13 ani coșteienii s-au hotărât să înființeze și o trupă de teatru. Desigur că în acești ani, după repetiții, oamenii nu au „fugit” acasă, ci au mai rămas la o vorbă însoțită de cântece populare sau romanțe, de glume și chiar povești inventate. Astfel s-a creat baza pentru înființarea trupei de teatru, care a pus în scenă piesa lui V. Alecsandri „Nunta țărănească”, tema fiind mult asemănătoare cu viața oamenilor de la țară. Odată începută această activitate nu a putut fi oprită pentru că oamenii satului au dorit să joace pe scenă, să-și demonstreze talentul de a da viață și altor tipuri de ființe, de multe ori contrastele vieții lor de zi cu zi, așa că în fiecare an se puneau în scenă una, două sau chiar trei piese de teatru și scenete mai scurte.
Dorința, plăcerea și dragostea care au apărut treptat pentru arta teatrală le-a făcut mult bine în dezvoltarea psiho-spirituală a zecilor și sutelor de generații, iar mândria pe care au simțit-o atunci când au prezentat munca lor artistică și altor sate sau orașului apropiat, odată aprinsă în sufletele lor, nu s-a stins niciodată.
Au fost ani grei din punct de vedere istoric, războaie, boli, sărăcie, dar coșteienii nu s-au dat bătuți și au continuat să muncească și în domeniul artei. Arta amatoricească a mai cuprins și alte sate și atunci a început concurența. Spiritul competitiv a avut un efect pozitiv asupra populației românești din Voivodina, iar experiența scenei i-a făcut pe mulți amatori să concureze cu cei profesioniști.

Prof. Elena LELEA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 32 din 6 august 2022