Serbia
29
clear sky

La împlinirea celor 57 de ani de căsnicie

Nunta la sat era un eveniment la care participau cu bucurie toți invitații. În orice gospodărie, fiecare femeie își pregătea zestrea pentru fată. ,,Prilej de mare bucurie erau nunțile cu toate tradițiile, cântecele și dansurile populare, obiceiurile păstrate cu sfințenie care se transmit ca ecoul strigătului”, ne destăinuie Ana Boier. Pentru această familie nu există ceva mai important decât cultura, obiceiurile și tradițiile românești. Tocmai în aceste valori culturale stă și secretul căsniciei, care durează de 57 de ani. Soții Ana și Todor sunt implicați în tot ceea ce înseamnă păstrarea și promovarea tradiţiei.

Ana Boier, născută Pârvu, la 10 noiembrie 1948 și Todor Boier, născut la 4 iunie 1947, au împlinit 57 de ani de căsnicie. Cu această ocazie, am stat de vorbă cu Ana, care ne-a povestit în detaliu despre cum erau nunțile pe timpuri, despre obiceiuri și tradiții, despre cei 57 de ani pe care i-a petrecut alături de soțul său. Ne spune că pentru o căsătorie de durată este nevoie, înainte de toate, de răbdare. Ana Boier a fost angajată 35 de ani la Căminul Sanitar, unde lucra într-un laborator. Soțul ei, Todor Boier, era angajat 35 de ani la Primărie ca secretar.

Împreună au doi fii, pe Eugen și Irinel. Ambii sunt căsătoriți, iar Ana și Todor au trei nepoți: pe Eduardo, din partea fiului Eugen și pe Cristofer și Alecsandru, din partea fiului Irinel.
În continuare vă prezentăm obiceiurile de nuntă, care erau practicate acum 40 de ani.

Sâmbătă, ziua dinaintea nunții

Cununia a avut loc pe data de 19 ianuarie 1969. De la Ana Boier aflăm că în acea iarnă era zăpadă mare, dar că aceasta nu i-a împiedicat să organizeze nunta, care a durat o săptămână.
,,Nunțile, pe vremea mea, se făceau iarna, din cauză că în sezonul rece oamenii au timp liber. Așadar toți invitații au venit la nuntă”.

Nunta miresei se făcea la ea acasă, iar nunta mirelui avea loc la el acasă. Chiar dacă invitații erau chemați la nuntă din timp, exista obiceiul ca o zi înainte de nuntă, care era o zi de sâmbătă, oamenii să meargă cu trăsurile la cei invitați, ca să îi invite încă o dată. În aceeaşi zi, seara, viitorul mire a mers cu giverii la cină, acasă la viitoarea mireasă.

Ziua nunții

Duminică, în ziua nunții, oaspeții din partea miresei au mers la petrecere acasă la mireasă, iar invitații din partea mirelui au mers acasă la acesta. Cei doi giveri au mers de la casa mirelui la casa miresei, ca să îi ducă acesteia buchetul de mireasă. Obiceiul era ca înainte de a pleca de la mire cei doi să fie înveliți în damasc. În timp ce mergeau la mireasă pentru a-i duce buchetul, mirele, împreună cu părinții și cu cele mai apropiate rude au mers după nași cărora li s-a spus nașul mare, nașul mic, nașa mare și nașa mică, în funcție de vârsta acestora. După nași au mers și străițașul (omul care a mers cu o straiță pe umeri) și stăghișiul (stegarul, omul care a dus steagul de nuntă). Aceștia s-au întors la casa mirelui unde, împreună cu nașii, au luat micul dejun. După aceea s-a mers la cununia civilă. Mirele a mers însoțit de nașul mare și nașul mic, mireasa fiind însoțită de cei doi giveri. După prânz au ieșit la horă în care au intrat cei prezenți, de la mic la mare.

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 67 din 15 aprilie