Cultură

Mai e cititul cărților la modă?

Mai e cititul cărților la modă?

Pe adepții cititului unei cărți i-ar putea supăra această întrebare. Cum, adică, cititul să nu mai fie la modă?

Înseamnă oare acest lucru că lectura este desuetă, că obișnuința de a cumpăra o carte sau de a o împrumuta de la bibliotecă, de a te bucura în tihnă, în transport sau într-o sală de așteptare de textele ticluite pe paginile ei nu mai corespunde spiritului vremii? Cum rămâne atunci cu beneficiile cititului unei cărți: îmbogățirea vocabularului, a capacității de exprimare și a bagajului de cunoștințe generale, dezvoltarea gândirii analitice, îmbunătățirea memoriei și a capacității de a direcționa atenția, posibilitatea de ne transpune în alte locuri și culturi…? Au ieșit și ele din uz?


Astăzi oamenii își canalizează interesul și preocupările spre alte modalități de petrecere a timpului liber. Lăsând deoparte faptul că iureșul de zi cu zi ne poate epuiza și că din această cauză nu mai avem stare să citim o carte, în secolul tehnologiei divertismentul este un sinonim, în cele mai dese cazuri, pentru rețelele sociale.


Pe de o parte, este de înțeles, pentru că nu toată lumea are preferința pentru carte și nu are obișnuința de a citi.
Pe de altă parte, niciodată nu este prea târziu să ne-o formăm. În cursul anilor, oamenii își schimbă preferințele și hobby-urile. Unii își formează obișnuința de a citi în copilărie. Alții descoperă cititul mai târziu, atunci când cărțile potrivite, din orice domeniu, îi găsesc pe ei. Când se întâmplă acest lucru, cu greu se vor despărți de cărți.

Marina ANCAIȚAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 17 din 24 aprilie 2021