Despre toate acestea am stat de vorbă cu Maria Mândroane, doctor în antropologie culturală, din Timișoara. De la dânsa am aflat că, în cadrul sărbătorilor calendaristice, perioada iernii aduce cele mai bogate sărbători creștine, multe dintre ele cu substrat foarte vechi, moștenire de la străbunii geto-daci.
– Sfinții din această perioadă au fost numiți „moși”, cuvântul având o conotație la fel de veche și un sens profund de om înțelept, curat și bun. Rolul lor era să aducă în familie bucurii și daruri, înțelegere și pace… mai curată pentru copii.
Moș Nicolae este sfântul care ajută femeile tinere să-și întemeieze un cămin (știm că înainte căsătoriile se făceau mai ales toamna și iarna), să aibă copii sănătoși și vrednici. Pentru copii, el aducea o nuielușă de alun (care nu semăna cu cea de azi), frumos încrustată sau scrijelită, numită colindeț, pe care o fol-oseau mai târziu în colindat, dar și dulciuri: bomboane, turtă dulce. Sfântul era așteptat cu bucurie. El era și patron al casei, în unele familii (praznicul bănățean), fiind respectat și cinstit prin nelucrat și prin ospăț.
Moș Ignat era sfântul așteptat cu nerăbdare, pentru că el aducea belșugul casei, odată cu sacrificarea și pomana porcului. Din beșica porcului se făcea o minge, care era pusă la uscat, ca dar pentru copii.
Moș Ajun aduna laolaltă copiii satului, care, timp de șase săptămâni înainte, făceau focuri pe dealuri și în sat, cântând cântecul specific și strigând peste sat. Aceste strigate, odinioară, vizau oamenii leneși, bețivi sau aventurieri, femeile leneșe și rele, copiii neascultători. În dimineața de Ajun se pornește colinda copiilor. Ei cântă alergând de la o poartă la alta, ca să primească de la găzdăriță nuci, dulciuri sau fructe și strigă:
Bună dziua lu Ajun,
Ca-i mãi bun-a lu Crăciun,
Ca-i cu mei, cu purcei,
Fug copiii după ei…
Aici, aici, aișea măi!
Gata, mamă, cu colași,
Ca să slobod colindațî,
Aici, aici, aişea măi!!!
Apropiindu-ne de sărbătoarea Crăciunului, obiceiurile satului se înmulțesc. Un loc aparte în tradiția satului era butucul din noaptea de Crăciun, care trebuia să ardă în vatră toată noaptea, pentru ca soarele, care își pierde din putere în această perioadă, să-și refacă forța pierdută, ajutând omenirea.
Moșul de Crăciun vine de departe pentru copii, ca să aducă daruri și pomul încărcat de daruri. Pomul nu era bradul de acum, ci un pom roditor, care era împodobit cu nuci, turtă dulce, bomboane. Mai târziu apare bradul, după model străin, încărcat cu dulciuri diferite. Crăciunul este sărbătorit și ca patron al casei.
Sărbătorile iernii sunt sărbătorile așteptate cu drag și sărbătorite în familie, de aceea se mai numesc și „sărbătorile familiei”.
Pe lângă cele deja amintite mai sus, Maria Mândroane ne dezvăluie, în linii mari, și despre Anul Nou.
– În satul tradițional, sărbătoarea Anului Nou însemna reunirea familiei pentru a petrece împreună plecarea vechiului an și pentru a întâmpina anul ce urmează. Trecerea dintre ani era sărbătorită prin voie bună, jocurile cu măști și zgomot. Se trăgea cu carbid, marcându-se rolul apotropaic. Nu dormea nimeni, considerându-se că acela va fi leneș tot anul.
În ziua de Anul Nou, casnicii făceau simbolic tot felul de treburi în casă, fiindcă așa cum ești în ziua de Anul Nou vei fi tot anul. În această zi, cel care intră prima dată în casă trebuie să fie un bărbat, pentru ca să fie casă cu noroc.
Se făceau și diferite ritualuri în această zi: unul dintre ele este calendarul de ceapă. Ceapa se desface și se pregătesc 12 foițe pe care se pune sare, numind fiecare luna din an. Se credea că, așa cum arată foițele peste o zi, în funcție de umezeala lăsată de sare, așa va fi tot anul.
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 52 din 27 decembrie 2025 – 3 ianuarie 2026
