Periscop local - Vârşeţ

Numărul scăzut al elevilor români reprezintă un motiv de îngrijorare

Numărul scăzut al elevilor români reprezintă un motiv de îngrijorare

Joi, pe data de 1 septembrie, a început un nou an școlar. Cum este situația când este vorba despre numărul de elevi în clasele cu predare română de pe teritoriul orașului Vârșeț, am aflat de la directorii și pedagogii școlilor. După cum ne informează Marizel Câmpian, directorul ȘE „Olga Petrov Radišić”, în anul școlar 2022/23, situația în clasele românești la ciclul inferior, dar și superior, este foarte dificilă. În satele care sunt afiliate acestei școli numărul elevilor din an în an scade. La Straja, în clasa întâi sunt înscriși 4 elevi, în clasa a doua 7 elevi, în clasa a treia 7 elevi, iar în clasa a patra 2 elevi.

La Mesici, anul acesta, nu s-a înscris niciun elev în clasa întâi, în clasa a doua sunt 2 elevi, în clasa a treia 4 elevi, iar în clasa a patra doar un elev. La Iablanca, în clasa întâi un elev, clasa a doua un elev, clasa a treia doi elevi, pe când în clasa a patra nu există niciun elev. La Sălcița este situația foarte nefavorabilă, doar în clasa a doua și a patra extistă câte un elev. Când este vorba despre departamentul în limba română de la Şcoala Elementară „Olga Petrov Radišić”, situația este următoare: în clasa întâi sunt înscrişi patru elevi, în clasa a doua doi elevi, în clasa a treia nouă elevi și în clasa a patra cinci elevi. La clasele V-VIII situația este neschimbată, astfel că, în clasa a cincea sunt opt elevi, în clasa a șasea sunt 12 elevi, în clasa a șaptea 12, iar în clasa a opta 23 de elevi. Manualele au ajuns la elevi. Când este vorba despre cadrele didactice la secția în limba română toate obiectele școlare sunt predate de cadre didactice române.

Vasilie PETRICĂ

integral îl puteți citi în numărul 37 din 10 septembrie