Tradiții

O tradiție aparte dusă mai departe de tinerii din localitate

O tradiție aparte dusă mai departe de tinerii din localitate

Ca și în fiecare an, în localitatea Grebenaț, în prima zi a începutului postului Paștelui se desfășoară vestitul carnaval Făşancul. Localnicii și oaspeții se bucură de această zi specială în care au loc mai multe evenimente: dansul căluşarilor, defilarea carelor alegorice, expoziții de lucruri manuale și un spectacol.

Căluşarii încep ziua
Dansul căluşarilor este unul dintre cele mai valoroase dansuri tradiţionale româneşti din localitatea Grebenaț. Căluşarii pot fi admirați în ziua vestitului carnaval Făşancul, pe străzile din sat, conduşi de un vătaf şi îmbrăcaţi în frumoasele costume populare româneşti, acompaniaţi de muzicanţi, merg din casă în casă, dansând dansul căluşarilor. Dansul în sine, nu este unul întâmplător, iar costumul unui căluşar trebuie să îndeplinească anumite cerinţe foarte clar stabilite. Ouarii sunt căpeteniile căluşarilor, ei merg înaintea cetei de căluşari şi vestesc sosirea acestora. Sătenii care îi primesc pe căluşari, le dau ouarului câteva ouă. Ouarii au câte un coş de nuiele în care gospodarii pun ouăle. Vătaful, pe de altă parte, este conducătorul cetei de căluşari. El merge singur, înaintea cetei de căluşari, care merg câte doi. Vătaful este respectat de către căluşari, fiindcă el este cel care instruieşte ceata şi conduce jocul cu autoritate. Înainte ca dansul să ajungă să fie jucat în seara Făşancului pe scenă, ,,se bate” în bătătură, pe la curțile fiecărui gospodar. Dansul căluşarilor este un dans specific împărţit în 12 figuri de dans pe care le dansează tinerii săteni, cu lovituri ale călcâielor, bătăi apăsate în pământ, sărituri în aer şi strigături. Numărul căluşarilor este, de regulă, impar.


Carele alegorice
Defilarea carelor alegorice, ca și în fiecare an, a fost una excepțională. Cei prezenți au asistat la o adevărată paradă a mascaților. Au defilat: ,,Pictorii”, ,,Ouă fierte”, ,,The Simpson”, ,,Scafandri”, ,,Armata”, ,,Penarii”, ,,Colecționarii de fier vechi” și ,,Japonezii”. Locul I, anul acesta, au cucerit ,,Japonezii”. Oaspeții din acest an, au fost încântați de inventivitatea grebencenilor.
Alexandra Popa, președinta Asociației de Femei ,,Zestrea Grebenceană”, ne declară în ce a constat expoziția din acest an: ,,Ca și în fiecare an, Asociația ,,Zestrea Grebenceană” organizează o expoziție de costume populare româneşti, prăjituri făcute după rețete culinare tradiționale și multe alte lucrări făcut manual.”


Prezent la tradiționalul carnaval Făşancul, președintele Consiliului Național al Minorității Naționale Române, Daniel Magdu afirmă că este foarte important pentru orice localitate sprijinul Consiliului Național Român, așadar fiecare localitate are sprijinul deplin al acestuia. ,,Făşancul este o tradiție care are rădăcini foarte, foarte îndepărtate. Este o tradiție de care ne mândrim, noi, românii din Serbia. Astăzi, la Grebenaț, sunt veniți români din mai multe localități de la noi, ediția din acest an este foarte reușită. Pe această cale doresc să îi felicit pe organizatorii acestui eveniment și le doresc multe, multe ediții de acum înainte.


Consiliul Național al Minorității Naționale Române a sprijinit această manifestare, precum și celelalte din anii trecuți. ,,Este foarte important să sprijinim fiecare localitate pentru că fiecare are specificul său, fiecare sat are câte o manifestare care, în primul rând, unește satul, apoi pe toți românii care participă la aceste manifestări tradiționale. Pentru tradiționalul carnaval Făşancul, sătenii se pregătesc cu câteva zile înainte, și pentru această zi, dar și pentru zilele care vor urma, pentru că Fășancul ține de obicei trei zile. Este foarte important sprijinul, pentru că nu se poate organiza de unul singur, iar noi toți suntem o etnie, suntem aici ca să menținem tradiția și cultura noastră, să o îmbunătățim, dar și să o transmitem generațiilor tinere, de aceea mă bucur că s-a inclus și școala, sunt mulți copii participanți, care și-au extins creativitatea până la maxim. Ediția din acest an este una reușită”. Președintele CNMNR aduce mulțumiri și cuvinte de laudă Casei de Presă și Editură ,,Libertatea”, care s-a inclus activ și a transmis în direct. Acest lucru este foarte important, astfel promovăm tradițiile românești ale românilor din Serbia. Este important și pentru cei care nu pot veni, pentru că este zi lucrătoare, dar de pe altă parte este importantă transmisiunea în direct pentru grebencenii care sunt în străinătate și pe care îi salut pe această cale. Sunt sigur că oamenii vor viziona cu mare bucurie acest eveniment”, concluzionează Daniel Magdu.

Adriana PETROI
Fotografii realizate de Denis Stratulat

Articolul integral îl puteți citi în numărul 11 din 12 martie 2022