Citește Lazarev, poezie, ziare, reviste culturale, psihologie. Este conectat la Skype, este un spirit tânăr și viu, are aceleși umor și în viața de zi cu zi. Nu are supărare cu nimeni și poate fi exemplul oricărui tânăr care dorește să se automotiveze și să reușească. Povestea noastră a ajuns azi la Uzdin, unde Trifu Șoșdean ne întreține așa de bine cu poveștile și picturile lui că nu mai vrem să-i părăsim casa.
Sunteţi unul din cei mai în vârstă scriitori bănățeni. De când scrieți?
- Scriu de la vârsta de 70 de ani. Am început să scriu văzând că toți scriu. În grai scriu cel mai bine. Dacă scriu sau dacă pictez îmi iau amintirile și le transpun în versuri sau pictură. Eu nu plâng în poezie, eu spun povești în ceea ce fac.
De ce scrieți?
- În grai scriu pentru cei bătrâni din sat. E mai dificil să scriu în grai, pentru că în cuvinte puține trebuie să spun cât mai multe.
Doar în grai? Doar poezie?
- Da, doar în grai. La fiecare tablou am scris și explicațiile. La Reșița m-au premiat pentru proză scurtă, pentru explicatiile din tablouri. Așa m-am ales și ca prozator. Eu doream să fiu Grigorescu și ei m-au făcut Ion Creangă. Toate poeziile satirice sunt inspirate din întâmplări reale.
Câte cărți aveți publicate?
- Am patru cărți, trei de poezie în grai și una de pictură, cu proză scurtă.
Influența lui Ioța Vinca în poeziile dumneavoastră în ce fel se simte?
- Cu Ioța Vinca am fost doar prieten. Nu am fost influențat de el în poezii. Aceasta este inspirația mea. Mie îmi place să colaborez cu tinerii.
Mai aveţi pentru cine scrie?
- Am auzit că-mi sunt citite carțile în Austria, în America.
Tineri care să vină spre grai mai sunt? Cum îi putem readuce?
- Mai sunt câțiva, mai mulți scriu poezii moderne pe care oamenii nu le înțeleg. Nu știu dacă îi mai putem aduce la grai din cauza tehnologiilor. Noi suntem ocupați, acum nu mai ajungem nici până la vecini. Ne autoizolăm. Mai vin copii la festivalul de recitare. Cred că problema e România și comerțul de după ‚90, când au început să vândă marfă în România și aveau nevoie să vorbească literar. Problema este economia. Altădată puteam trăi din pământ. Acum nu. Uzdinenții ori învățau foarte bine și ajungeau departe ori rămâneau paori. Atunci Uzdinul era sat bogat. Satul meu are azi hambare goale. Îmi amintesc toate obiceiurile, le-am pictat. Cum era acum, în perioada Crăciunului, erau multe obiceiuri. Se făcea foc, se mascau, mergeau pe la prieteni și vecini care nu-i recunoșteau. Când te uitai satul era luminat din capăt în capăt. Noi, copiii, fugeam pe toată strada. Se sărea peste foc ca să se purifice de toate bolile.
Florina Ariana Colgia
Articolul integral îl puteți citi în numărul 17-18 din 23 aprilie – 30 aprilie 2022
