Ivan Babić (1950) nu este doar un jurnalist, ci şi un paznic al amintirilor publice, înregistrând istorie cu stilul și perspicacitatea sa intelectuală aparte. De-a lungul carierei sale impresionante, el nu numai că a documentat evenimente majore, ci a şi creat conexiuni umane care au rămas vii în paginile publicațiilor sale şi ecranizate în arhiva postului de televziune pe care îl conduce. El a recunoscut în mod constant destinul uman, aparent obișnuit, dilemele și protagoniștii lor, prezentându-i în paginile sale ca exemplu, model, dar și ca avertisment pentru alții! Cu un stil autentic și o conștiință vigilentă, Ivan Babić continuă să ofere o perspectivă prețioasă asupra lumii din jur, păzind cu grijă amintirile și contribuind la mozaicul bogat al patrimoniului colectiv.
Pentru a consolida informațiile locale într-un oraș dinamic și activ precum este Vârșețul, Ivan Babić a urmat cu perseverență următoarea idee: cu cât există mai multă viață în ziare, cu atât mai multe ziare vor fi în viață. Astfel, pe lângă publicarea săptămânalului „Vršačke Vesti” timp de 30 de ani, a îmbogățit peisajul publicistic din Vârșeț și Banatul de Sud cu programul Televiziunii „Lav”. Totodată, a dezvoltat și a menținut cu succes un concept editorial similar la posturile de radio „Patak” și „Kicoš”, cunoscute pentru serviciul lor informativ de înaltă calitate adresat ascultătorilor, care nu se limitează doar la valori culturale și muzicale, ci și la cele autentice și atemporale.
Astfel, această casă media, informativă, integrală și oferta sa locală furnizează servicii esențiale locuitorilor din Vârșeț și Banatul de Sud, rezistând cu succes în fiecare zi, indiferent de provocări și schimbările de situație. Babić este astfel unul dintre puținii supraviețuitori care au reușit să mențină și să promoveze, paralel, două case de informare sub același acoperiș, chiar și în cele mai grele vremuri pentru așa-zisa informație locală.
Cu ocazia aniversării a 30 de ani de la apariția săptămânalului „Vršačke vesti” și a 25 de ani de transmisie neîntreruptă a Televiziunii „Lav”, unde îndepliniți funcția de redactor-șef, Asociația Jurnaliștilor din Voivodina v-a conferit prestigiosul Premiu „Svetozar Miletić” pentru întreaga activitate. Sunt convinsă că aveți în memorie discursul pe care l-ați ținut în momentul acordării acestui important premiu.
- Sigur că da! Voi încerca să-l reproduc așa cum l-am rostit atunci: „Acum, când privesc înapoi, simt pur și simplu că această activitate, radio, presă și televiziune, a fost creată de altcineva, nu de mine, așa că încep să îmi fac griji serioase pentru sănătatea mea mintală. Dragii mei, pe lanțul de aur al vieții avem câteva pandantive: Inima – care m-a atras cu o curiozitate incurabilă; Lacrima – care a venit ca o provocare incredibilă față de această artă a scrisului. A fost începutul unei vieți tumultoase, cu planuri ambițioase, într-o singură zi care de obicei este prea scurtă și prea agitată. Crucea – care a însemnat coborârea pe drumul accidental al vieții și profesiei, cu energia omniprezentă a anilor oferiți în dar; Catarama – care este cronologia unui cronicar în chipul și asemănarea mea. Un tip incurabil, fără protocoale, în papuci de lemn, uneori înaintea vremii sale”. Sper ca acest discurs să fie un imbold pentru alți apostoli tăcuți și imenși ai acestei profesii, pentru ca şi ei să primească un lanț de aur cu pandantive similare.
Cum ați definit jurnalismul în propria dumneavoastră viziune și cum ați văzut evoluția acestui domeniu de-a lungul carierei dumneavoastră?
- Dintotdeauna m-am întrebat ce este jurnalismul! Am primit diverse răspunsuri, din care am tras concluzii variate. Apoi, am decis să-mi formulez propria definiţie a jurnalismului. Consider că este ceva efemer – acum există, apoi dispare. Jurnaliştii trebuie să surprindă clipa! Evenimentele se succed unul după altul. Jurnalistul aleargă și deseori nu are timp nici să se gândească unde și după ce a alergat. Aici nu există muncă sistematică. Jurnalismul este o călătorie continuă de învățare și adaptare la dinamica evenimentelor și la evoluția tehnologică. De aceea, respect munca jurnaliștilor.
Care au fost primele experiențe jurnalistice și cum au contribuit acestea la formarea carierei dumneavoastră în domeniu?
Am intrat în jurnalism încă în copilărie, fiind un copil extrem de curios. Mereu puneam întrebări. Renumitul pictor vârșețean Suhecki și eu am stat în aceeași bancă, iar Milan Uzelac, care ulterior s-a specializat în filosofie, stătea în spatele nostru. Experiențele mele au început pe băncile școlii. Am colaborat la ziare precum „Pionierii”, „Foaia mică” și „Foaia copiilor” din Gornji Milanovac. Acestea au reprezentat primii pași în cariera mea de jurnalist. Am depășit faza de pionierat și am colaborat cu reviste pentru tineri. În liceu, am trimis poezii la revista „Tinerețea” și am primit premiul I pentru poezie, împărțindu-l cu Petru Cârdu. După anii de studenție la Belgrad, dorința mea a fost să mă întorc în Vârșețul natal. Aici, am ocupat un post la revista „Vršački ritovi” și am devenit referent pentru informare, redactor-șef și responsabil, ilustrator, fotograf, colporter sau, pe scurt, făceam tot ce era nevoie. Acest parcurs s-a desfășurat într-un cadru marcat de romantismul socialismului, iar perioada petrecută aici a fost extrem de formativă. Ulterior, am participat la un concurs pentru colaboratorul permanent la cotidianul „Politika” și la „Politika ekspres”. Astfel am intrat în redacția celui mai vechi cotidian din Serbia, unde am rămas trei decenii.
Mariana STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 49 din 9 decembrie
