La Petrovasâla, ca și în alte sate românești, gospodinele de vârsta a treia s-au ocupat de plămădirea pâinii, o îndeletnicire pe care și ele au moștenit-o de la bunicile lor. Sofia Crăciun, care a împlinit o vârstă venerabilă, ne-a povestit cum a decurs procesul de plămădire, dospire și coacere a pâinii – aliment fără de care nici nu se putea închipui munca la câmp.
După coacere, pâinea caldă scoasă din cuptor era servită tuturor membrilor familiei, iar o parte se punea în traista gospodarului care pleca la muncă pe hotar. După spusele Sofiei, aluatul pentru pâine se pregătea de seara și era pus într-un vas cioplit din lemn, de formă ovală, folosit pentru frământat. Aici se adăugau drojdie și „cumlău” (făcut din făină de porumb). Amestecul era bine frământat, apoi aluatul era întins pe o masă de lemn, tăiat în cubulețe, pus într-un coș de nuiele și lăsat la uscat.
Dis-de-dimineață, gospodina se trezea pentru a frământa din nou pâinea. Aluatul se lăsa la crescut, iar după dospire era pus în cuptorul zidit din cărămidă, încălzit cu știuleți pentru a atinge o temperatură ridicată. După două ore de copt, pâinea caldă era scoasă din cuptor și așezată în coșuri împletite din nuiele, pe fundul cărora se aranjau frunze uscate de porumb. Coșul cu pâine era acoperit cu un ștergar, care era folosit și pentru a împodobi traista cu mâncare pe care gospodarii o luau cu ei la holdă.
Silvia MĂRGAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 23 din 14 iunie 2025
