Reflecţii

Presa minoritară – păstrător al indentității naționale

Presa minoritară – păstrător al indentității naționale

La finele săptămânii trecute, delegația CPE „Libertatea” în frunte cu Mariana Stratulat, director și Valentin Mic, director adjunct, respectiv redactor responsabil al săpămânalului omonim, s-au întâlnit la Universitatea de Vest cu doamna Eva Iova Șimon, redactor al revistei „Foaia românească” din Ungaria, la invitația doamnei prof. univ. dr. Otilia Hedeșan, spre a susține o prelegere despre presa în limba română din Serbia și Ungaria.

La întâlnire au fost prezente profesoarele dr. Corina Popa și Diana Mihuț, precum și un grup de studenți la studii de master, din anul I și II, ai UVT, în timp ce o parte din studenți, au urmărit întâlnirea online.
Despre săptămânalul „Libertatea” a vorbit redactorul responsabil al acesteia, Valentin Mic, doctorand al Universității din Cluj, jurnalist, eseist și poet, care de la bun început a menționat că săptămânalul „Libertatea” are o tradiție îndelungată și datează din 1945: „Tradiția și istoria jurnalisticii în limba română pe teritoriul Banatului sârbesc începe undeva pe la începutul secolului al XX-lea și a continuat sub diferite forme, cu întreruperi, în perioada interbelică, dar odată cu sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, la inițiativa unui grup de intelectuali români din Banatul sârbesc, a apărut și acest săptămânal, pe care îl ducem cu mândrie până în zilele noastre și spre generațiile care urmează. Săptămânalul apare pe 24 de pagini. Aria temelor este destul de vastă și cuprinde toate genurile jurnalisticii. Mai mult, poate, punem accentul pe interviuri cu personalități marcante din viața culturală, politică, sportivă… din Banatul sârbesc, dar și din România. Cadrele care vin întocmai de la UVT, sunt pentru noi o importantă resursă umană. Cele mai frecvente sunt știrile și informațiile referitoare la viața culturală a românilor din Serbia. Datorită rețelelor de socializare, menținem o legătură strânsă în timp real, cu citiorii noștri. Anul acesta am început o campanie privind recensământul care va avea loc în toamna acestui an, astfel că îndemnăm cititorii să se declare români. Sub genericul „Mândri că suntem români!”, în fiecare număr, pe prima pagină, scoatem în evidență unele simboluri ale poporului nostru sau ale statului român, prezentăm prin imagini tot ceea ce simbolizează cultura și identitatea românească. Pentru că scopul ziarului nostru este de a continua identitatea și cultura românească”, a menționat domnul Mic, printre altele.
La întrebarea care este tirajul săptămânalului, Valentin Mic a răspuns că tirajul este de 2400 de exemplare, dar având în vedere că este destinat familiilor române care au câte patru sau mai mulți membri, numărul cititorilor este mult mai mare. „Aș dori să menționez că în ultimul an, cu eforturile depuse de conducerea CPE „Libertatea” și a Consiliului Național al Minorității Naționale Române, ziarul se distribuie și în Serbia de Răsăsit, unde avem o colaboratoare permanentă cu dr. Jasmina Glišić. L-aș menționa și pe Dragan Stojanjelović, care ne trimite contribuții prețioase. Chiar în ultimele lunii, s-au abonat încă 100 de persoane din acea zona. Numărul abonaților ni s-a majorat seminficativ. Avem foarte multe activități, care nu pot fi prezentate într-un timp scurt. Aș menționa și faptul că tehnologiile avansează foarte repede. Trebuie să ținem pasul cu tendințele vremii. La începutul anului trecut am făcut angajări istorice ale tinerilor jurnaliști. Media vârstei a fost avansată, iar anul trecut ne-au venit opt cadre tinere. Facem pași serioși spre o combinație de presa scrisă și multimedia. Înregistrăm și transmite unele evenimente în direct și avem foarte multe vizualizări.”

Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 21 din 21 mai 2022