Umor, talent, modestie, imaginație, minte ageră, cultură vastă, o largă și caldă prietenie. Aș putea să continui cu multe aprecieri la adresa interlocutorului de azi, dar cuvintele sunt sărace pentru a-l prezenta pe decanul de vârstă al scriitorului în grai bănățean. Cel mai talentat dintre scriitorii actuali ne primește ca de fiecare dată cu bucurie și ne oferă un dialog mai spumos și mai rafinat decât cea mai fină șampanie. Pentru că Petru Chira are mereu ceva minunat de oferit celorlalți.
Prima poezie când ați scris-o?
La 10 ani, în clasa a patra, ceva după Ștefan Octavian Iosif. De fapt am început să-i scriu o poezie colegei mele de bancă și ea m-a bătut pentru că am făcut-o „Mărioară chică lungă”, nu pentru că am spus că ar fi primit nota 3. Văzând ce am scris, învățătorul m-a obligat să scriu un catren în fiecare săptămână. Așa am început eu să scriu, chiar dacă atunci nu știam ce este catrenul.
În 1966, s-a deschis rubrica „Țepii epigramei” și am participat și eu. Mi-au publicat epigrama care făcea referire la transportul în comun dintre Timișoara și Chișoda, deoarece autobuzul nu prea respecta orarul:
„Orarul de pe grafic
Îl socotesc banal,
Îmi pare mult mai practic
Orarul personal.”
Mi-au publicat 25 de epigrame, din care doar două au fost epigrame adevărate. Dar m-au încurajat să scriu.
În 1985, am văzut că Marius Munteanu și Nicolae Mezin au început să publice poezii în grai, așa că am încercat și eu. Mi s-au publicat 5 poezii.
Ați prins războiul și vremurile în care ţăranii încă mai aveau gospodăriile proprii. Cum era atunci viața satului?
Da, am avut 6 ani când ne-am refugiat. Am văzut cum zburau bombele deasupra noastră. Apoi ne-am întors la casele noastre. Fiecare avea atunci pământ, căruță, cai, vaci, porci. Mergeam la grădiniță și la școală în costum național. Scriam pe tăbliță și aveam în pachetul cu mâncare ori pâine cu untură, ori pâine cu dulceață. Atunci Chișoda semăna a sat. Veneau rudele în vizită, de-ți era mai mare dragul la rugi și în sărbători. Aveam jocul duminical și toți se bucurau. Acum avem asfalt, fiecare are mașina lui, vila lui, palatul lui, avem blocuri, din care răsună muzică de proastă calitate. Am scrisă și o parodie după viața de acum de la Chișioda.
Cine este Petru Chira, asa cum se vede el însuși?
V-aș răspunde tot în versuri, cu poezia „Nu cânt la flaut”:
„Mai pot să cânt în roluri principale,
Modern Orfeu, cu lira învechită,
Pe partituri ce nu mai necesită,
Nici pe departe, studii muzicale.
Solfegiul meu, cu părți sofisticate,
L-am fredonat, cu patimă nebună,
Ca intermezzo într-o piesă bună,
Ce sună fals pe corzi dezacordate.
De-acuma tac, tăcerea se impune,
Mă las plutind pe undele visării,
Și n-am să cânt în strunele Puterii.
De-ar fi să fie nici măcar de probă.
De azi, vă las în mâini mai bune.
Nu cânt la flaut, când alții bat în tobă.”
Când ați publicat primul volum de poezie în grai? Care este cea mai cunoscută poezie a dumneavoastră?
Mi-au fost publicate poezii în al doilea volum al Gurii satului. În primul au fost publicați orășenii și în al doilea noi, ţăranii. Eu am ajuns mai târziu la Gura satului. Ei au început din ianuarie și eu m-am dus în ziua de Rugă, când cenaclul s-a reunit la Chișoda. Deja mă cunoșteau de la Ridendo și Marius Munteanu și Ionel Iacob Bencei. Au început să glumească, spunându-mi că dacă știau că vin aduceau și fanfara. Pentru mine a fost foarte greu, deoarece aveam trac. Și când participam la emisiuni mă bâlbâiam mereu. Mergeam la radio duminica dimineața ca la un serviciu. Pe atunci ne și întâlneam cu oamenii din satele bănățene, noi cei de la Gura satului.
Individual am publicat în 2003 volumul în grai bănățean „Chemarea pământului”. Cele mai cunoscute poezii ale mele sunt cele din ciclul cu „Moarcea”.
Dumneavoastră sunteți unul din poeții cu cele mai multe volume publicate. Câte aveți și care vă este cel mai drag?
Am 12 volume de autor. Cele mai bune consider că sunt „Timpul cireșelor coapte” și „M-or murit lăudătorii”. Fiind cele mai noi, sunt cele care au mai multe tipuri de poezii și cumulează experiența mea de-a lungul anilor în scris.
Florina Ariana COLGIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 21 din 21 mai 2022
