Serbia
36
clear sky

Prin traducerile literare ale momentului cunoaștem o Românie palpabilă, vie

Dr. Oana Hergenröther, născută Ursulescu, semnează, ca antologatoare şi traducătoare, Antologia de proză scurtă din literatura română contemporană (Antologija savremene rumunske priče), apărută în anul 2022 la editura belgrădeană ,,Arhipelag”. Cartea a fost lansată anul trecut la Târgul de Carte din Belgrad, ediţie la care România a fost invitat de onoare.

Mai mult decât atât, interlocutoarea noastră este şi scriitoare. Debutul ei editorial a avut loc în anul 2001 cu volumul bilingv de proză scurtă ,,Stoun i tufnaste mačke”/,,Stoun şi pisicile pestriţe” (,,Educa”, Novi Sad / ,,Tibiscus”, Uzdin). A publicat proză în mai multe reviste literare din Serbia şi România, (cel mai recent în ,,Zlatna greda”, 231-32-33, ediţie îngrijită de prof. dr. Virginia Popović), dar şi în antologii, printre altele ,,Impulsuri tinereşti” (selecţie de prof. Ion Berlovan şi Vasa Barbu, Panciova, Editura ,,Libertatea”, 2013) şi, mai recent, ,,Novosadska ženska proza: Od ispovesti do putopisa“ (2020).

Aşadar, vă invităm să citiţi interviul în care dr. Oana Hergenröther, traducător literar şi cercetător la Universitatea din Graz, cu un doctorat pe tema literaturii scriitorului american Paul Auster (obţinut la Universitatea din Novi Sad, Departamentul de limbă şi literatură engleză), ne vorbeşte despre traducerile literare la modul general, despre literatură şi despre proiectele curente.

Aş vrea să începem cu cea mai recentă carte, pe care o semnaţi ca antologatoare şi traducătoare: Antologia de proză scurtă din literatura română contemporană. În ce mod contribuie această carte la o mai bună înțelegere a literaturii și, implicit, a culturii române în Serbia?

Speranța mea este că va contribui, într-adevăr, la înțelegerea mai bună și mai amplă a culturii românești contemporane – dar am, de fapt, o speranță, un vis, mult mai modest: ca aceste povești să le placă cititorilor. Cartea a avut mult succes până acum și mă bucur de fiecare dată când o văd poziționată într-un loc proeminent prin librăriile din Serbia.

La această carte am lucrat peste zece ani (cu pauze, desigur), în primul rând pentru că s-au întâmplat alte lucruri în cariera mea între timp (trecerea la Universitatea din Graz și la un altfel de sistem universitar decât cel de-acasă; fazele finale ale doctoratului și publicarea cărții care a luat formă din această teză…). În cel de-al doilea rând, atunci când vorbim despre literatura contemporană, avem deja o premisă dificilă: cărți, texte, povestiri, apar în fiecare zi – și o antologie e deja, să spunem așa, depășită din momentul în care a apărut! Am tot schimbat și modificat selecția textelor, dar până la urmă cred că am o carte pe care eu personal o citesc și recitesc cu drag – și sper și alții.

Ceea ce a fost important pentru mine și ce am încercat să spun și în introducerea critică pe care am scris-o, este acest paradox al necunoașterii între cele două culturi, cea română și cea sârbă, în ciuda apropierii, nu doar geografice, pe care o știm și la care ne referim cu toții ad nauseam. Pe lângă acest fapt, comunitățile minoritare, sârbii din România și românii din Serbia, fac parte din viața contemporană a țărilor în care trăiesc, dar vecinii, prietenii, chiar și apropiații lor foarte des nu știu nici măcar cum să le scrie corect numele și pronumele – din cauza aceasta am intitulat introducerea la Antologie ,,Imena koja ne znamo da transkribujemo”. Lučian/Lućian/Lučijan etc…

Eu am trăit dintotdeauna cu aceste două lumi și pentru că precizia în limbă este foarte importantă pentru mine, spun așa: nu spun niciodată că am trăit între două limbi și lumi, sau că trebuie să aleg între două identități. După părerea mea, așa ceva nu există: suntem cu toții niște ființe complexe și în cazul nostru, al românilor din Serbia, cele două aspecte se combină în cele mai diverse feluri, nu se exclud reciproc, și de aceea: nu între, ci cu. Așadar, trăind cu aceste două lumi, am vrut să fac o contribuție, cât de mică, la acest dialog, care mi se pare așa de important. Din păcate, suntem foarte informați și conștienți de(spre) culturile și limbile dominante din lume, dar ca vecini ne cunoaștem foarte, foarte superficial.

Interviu realizat de Marina KALKAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 42 din 21 octombrie