Periscop local - Alibunar

Promovarea tradițiilor locale și sprijinirea educației tinerelor generații

Promovarea tradițiilor locale și sprijinirea educației tinerelor generații

Asociația femeilor „Pro-Art” din Nicolinț s-a implicat recent într-o acțiune de suflet, vizitând grădinița locală, unde au oferit preșcolarilor rechizite și dulciuri. Am avut ocazia să discutăm cu președinta asociației, Bobița Berlovan, care ne-a dezvăluit detaliile activităților lor din această vară.

La începutul acestui an școlar am vizitat grădinița din Nicolinț. Și de data aceasta, micuții, care pentru prima dată au intrat pe poarta școlii, ne-au întâmpinat cu zâmbetul pe buze. Bineînțeles că le-am pregătit și cadouri. Cu acest prilej, fiecărui copil am înmânat câte o carte de colorat, plastilină, creioane pentru colorat, bomboane și altele. Ne-am simțit nespus de plăcut în mijlocul acestor copii care împreună cu educatoarea Speranța Mengher ne-au primit cu bucurie.

Amintind activitățile pe care le-am realizat în decursului anului 2023, punctăm următoarele: ne-am prezentat la mai multe expoziții și manifestări organizate atât în comuna Alibunar, cât și în alte localități din împrejur. Aș aminti printre altele: manifestarea culturală organizată la Coștei, unde Asociației Femeilor ,,Pro-Art” i-a fost decernat Premiul I pentru cel mai frumos stand, și același premiu l-am obținut pentru cel mai autentic port popular. Apoi, ne-am prezentat la Uzdin, la manifestarea ,,Mândru-i portu bănățean”, iar la Alibunar am fost prezente la manifestarea culturală a portului popular în cadrul ,,Zilelor de vară ale Alibunarului”. Asociația femeilor din Nicolinț a participat la manifestările culinare organizate la Janošik, Banatski Karlovac, Fântâna fetei și altele.

Silvia MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 39 din 30 septembrie