Periscop local - Vârşeţ

Retrospectiva activităților

Retrospectiva activităților

Sfârșitul unui an calendaristic este întotdeauna un bun prilej de a face un bilanț al celor realizate pe parcursul anului pe care îl lăsăm în urmă. Pe această temă, am stat de vorbă cu Viorel Bălăgean, primarul satului şi preşedintele SCA „Mihai Eminescu” din Coştei.

În ceea ce privește activitatea SCA „Mihai Eminescu”, interlocutorul nostru a menţionat următoarele: „Aş putea spune că am avut un an cultural bogat. Amintesc inaugurarea Zilelor de Teatru la Coștei, prezentarea unui nou spectacol de teatru, participarea membrilor societății noastre la Festivalul de Folclor și Muzică Românească din Voivodina de la Sân-Mihai, la Festivalul «Colindele Neamului» de la Satu Nou, la manifestări culturale organizate la Deta și Reșița, spectacolul extraordinar organizat cu prilejul Zilelor Coșteiului și multe altele despre care puteți citi mai detaliat în acest săptămânal.”

Din activitatea Comunității Locale desprindem următoarele: „Am reușit să organizăm cu brio încă o ediție a tradiționalei manifestări Zilele Coșteiului. Am reușit să asigurăm surse financiare pentru repararea acoperișului la încăperile Clubului de Fotbal «Cărașul». Lucrările sunt în plină desfășurare. Am renovat încăperile la Comunitatea Locală, adică am zugrăvit și vopsit. S-a curățat canalul prin sat, de la Arun până la Căraș, pe strada Ovčarksa, și am montat un canal de drenaj cu grilă de scurgere pe strada Coriolan Doban. S-au distribuit coșuri de gunoi la toată lumea din sat. Am avut ocazia să-l găzduim pe senatorul Viorel Badea. Împreună cu Asociația Luptătorilor, am marcat 100 de ani de la înființarea școlii din sat. S-a desfășurat o acțiune de înregistrare a agricultorilor în colaborare cu Institutul de Agricultură.

Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 3 din 20 ianuarie