Ashburn
25
scattered clouds

Să punem Biserica pe primul loc în viața noastră

Nicolița Adrian s-a născut în orașul Panciova la data de 04 octombrie 2005. De origine este din Petrovasâla și este absolvent al Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș.

,,Dragostea pentru a deveni preot o am de mic, de la 5 ani. Țin minte cum fostul preot al satului, Constantin Suru, venea pe la mine acasă la praznic să sfințească casa și am simțit ceva deosebit, o chemare de a mă face preot. Am simțit că aceasta mă face fericit și împlinit, și de atunci, mergând la biserică, acea dragoste s-a dezvoltat mult mai adânc în mine și a rămas neschimbată”, ne declară Adrian.

De la dânsul mai aflăm că la Caransebeș s-a descurcat bine, deși la început era un pic mai greu. „La 14 ani să pleci de acasă nu e deloc ușor. Ca un copil mic, neștiind atât, să pleci în altă țară nu a fost ușor, dar cu ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Sale, am reușit, am trecut cu bine și iată că au trecut și 4 ani de zile, trăind alături de colegi care mi-au devenit în scurt timp prieteni apropiați și nu numai atât, ci și frați, trăind alături de ei 4 ani de zile. Am venit aici, la Caransebeș, ca și copil, alături de cei doi colegi ai mei din Serbia, Emanuel și Claudio, care mi-au fost, cum am și zis, ca niște frați în acești 4 ani de zile de școlarizare la Caransebeș. În ultimul an, fiind și major, mi-a fost mai ușor, fiind deja învățat acolo, și pot zice că am simțul acela de a mă simți ca acasă de fiecare dată când sunt la Caransebeș.”

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 25 din 22 iunie