Lumea femeii

Să visăm, să gândim, să scriem, să creăm, să vorbim, să suflăm… românește și mai presus de toate, omenește

Să visăm, să gândim, să scriem, să creăm, să vorbim, să suflăm… românește și mai presus de toate, omenește

Carmen-Sabina Oalge Adamović s-a născut pe 14 septembrie 1985, la Novi Sad, unde a făcut și școlarizarea. Este licențiată a Facultății de Științe Tehnice – Universitatea din Novi Sad, mai precis, inginer cu master, specializată în domeniul management – resurse umane, mamă a doi copii minunați și jurnalistă.

În lumea jurnalismului a intrat de mică, având în vedere că părinții ei au muncit până la pensie în exclusivitate la Radioteleviziunea Novi Sad, respectiv, Radioteleviziunea Voivodinei, Carmen ne spun că în copilărie a mers des în acea instituție, fiindu-i ca o a doua casă. De mică știa să scrie și să citescă românește și ține să menționeze faptul că, la Novi Sad, nu avea școală cu predare în limba română, iar tot ce știa românește a învățat în familie, apoi singură, citind foarte mult și urmărind, ori de câte ori avea prilejul, programe în limba română.

În perioada anilor 2005 – 2012, când și mama sa lucra pe post de redactor la programul în limba română al Televiziunii, ea fiind studentă, o ajuta deseori la traducerile materialelor din limba română în limba sârbă sau engleză. Cam pe atunci a fost și prima sa întâlnire cu celulele de montaj, dar și cu aparatura necesară definitivării unui reportaj care putea apoi merge în program. O mare schimbare în viața sa, s-a produs în noiembrie 2014, când a pășit pentru prima dată în Redacția programului în limba română, ca începător. Redactorul responsabil în acea perioadă, Marcel Drăgan, a chemat-o pentru a însoți colegii cu experiență în activitățile lor și să însușească, pas cu pas, secretele meseriei de jurnalist, pentru că, orice pregătire ai avea, trebuie să pătrunzi și, până la urmă, să furi secretele acestei meserii. A acceptat propunerea cu plăcere și iată, au și trecut un pic mai mult de cinci ani de atunci.
Cum este meseria de jurnalism din punctul ei de vedere, ne va spune chiar ea: ,,Este o meserie care… te macină. Așa macăr zicea mentorul meu la început de drum, Traian Todoran – Peki și regretatul coleg Pavel Gătăianțu, de la care, nu mult înainte de a pleca la cele veșnice, am cules unele sfaturi despre munca de jurnalist, despre concepția unui reportaj, despre mijloacele care ne stau la dispoziție pentru a ne apropia de telespectatori. Sunt de acord cu ei, învățăturile lor le aplic și astăzi. Dar este și o meserie foarte dinamică. Rapidă. Te consumă deplin, acel proces de creare, de asamblare, de comunicare, reportajul realizându-se doar și neapărat prin munca în echipă. Deși, alteori e foarte obositor, satisfacția conferită de un lucru bine făcut este inegalabilă.” Despre dificultăţile pe care le-a întâmpinat ne povesteşte că, la început i-a fost foarte greu, deoarece se afla între foștii colegi de serviciu ai mamei sale, care comparau munca ei și munca mamei de jurnalist, aceasta făcând-o cu o intenție bună. Nu-şi dorea să o facă de rușine și de aceea era destul de stresată. De la bun început a fost hotărâtă să muncescă mult și să învățe, pentru a lăsa, în tot ceea ce face, o amprentă a sa personală, acesta fiind și sfatul părinților săi. Și astăzi lucrează așa, căutând de fiecare dată să aibă acces la o temă pe care o abordează din altă perspectivă, mai ales dacă este vorba de un eveniment pe care l-a mai urmărit.

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 14 din 1 aprilie 2022