Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este sărbătoarea care încheie anul bisericesc, noul an bisericesc începând pe 1 septembrie. În fiecare an, Sfântul Ioan Botezătorul este prăznuit pe data de 29 august.
Această zi este una de post, în care, potrivit tradiției, este bine să nu se mănânce o serie de alimente a căror formă amintesc de cea a capului, precum roșiile, pepenii și alte fructe, și să nu se bea băuturi de culoare roșie, ca sângele care a fost vărsat la tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Unii mănâncă în această zi doar struguri, în timp ce alții țin post negru toată ziua.
În lumea tradițională a satului nu se tăia nimic cu cuțitul, toate alimentele de la masă se rupeau cu mâna, iar farfuriile, blidele sau tipsiile erau lăsate deoparte. De asemenea, nu se mânca varză, deoarece, așa cum spune o legendă, Sfântului Ioan Botezătorul de șapte ori i s-a tăiat capul pe varză și iar a înviat. Și în lumea satului contemporan se știe că de ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul se postește. Oamenii se feresc să mănânce legume sau fructe de formă rotundă sau care au culoare roșie și orice aliment care amintește de forma capului sau de culoarea roșie a sângelui.
În tradiția populară, această zi tristă a Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul era cunoscută și ca Sfântul Ioan cap tăiat, Santion de toamnă, Sfântul Ioan taie capul pe varză (curechi), Crucea mică sau „Brumariul”.
Pomenirea morților
Pomenirea morților era respectată de Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. În această zi tristă, lucrurile erau folosite cu atenție, printre interdicțiile specifice fiind și cea a folosirii măturii. Măturile nu puteau fi nicidecum folosite pe 29 august, folosirea lor deranjând liniștea morților. Însă spiritele morților puteau fi îmbunate dând de pomană mere, pere sau castraveți.
Coborârea oilor de la munte
La Sântă Mărie Mare
Cobor oile la vale,
La Sântă Mărie Mică
Nu mai rămâne nimică.
Rămân stâni fără stăpâni,
Strunguţă fără oiţă
Şi turme fără băciţe.
Cine stân-a mătura?
Vânturile de-or sufla,
Pasărea cu aripa.
În Calendarul Pastoral, sfârşitul lunii august înseamnă părăsirea sălaşelor de la munte şi coborârea turmelor la vale. Se stinge focul ritual de la stână, se lasă în urmă viaţa sihastră a înălţimilor, austeritatea unui trai deloc uşor, poveştile aflate întotdeauna la graniţa dintre mit şi realitate. Această deplasare sezonieră a oilor a făcut ca civilizaţia pastorală să fie privită drept civilizaţie nomadă, însă, în cazul ciobanilor români, este vorba despre o deplasare ciclică şi circulară. Atât reperele temporale – coborâtul şi urcatul oilor la munte – cât şi cele spaţiale – satul şi stâna – sunt statornice.
Eufrozina GREONEANȚ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 35 din 28 august 2021
