Reportaj

Toba, agătaţă de gâtul lui cu sfori, roase şi ele de timp, este punctul lui de sprijin în vremurile de azi

Toba, agătaţă de gâtul lui cu sfori, roase şi ele de timp, este punctul lui de sprijin în vremurile de azi

Există dealuri minunate. La poalele lor cresc diferite soiuri de flori. Mai sus, pe coastă, există pomi fructiferi. Tot în această localitate găsim păduri frumoase, codri nesfârșiți și izvoare cu apă. În localitate locuiește fericirea ce izvorăște din sufletele localnicilor, care încă mai păstrează multe dintre tradiții și obiceiuri. Despre unul dintre aceste obiceiuri – și anume ,,anunțul la tobă” – am vorbit cu toboșarul Pera Radu. Vă prezint destinul unui om care în vremurile de azi a păstrat obiceiul pe care l-a preluat de la tatăl său și care se declară mândru de acest fapt.

Pera Radu păstrează de 48 de ani obiceiul de a-i informa pe consătenii săi din Grebenaț despre evenimentele din viaţa comunităţii. Oamenii spun că se zvonesc multe în sat, dar când se face anunţ la tobă nu există niciun dubiu că ştirea nu ar fi adevărată. În Grebenaț, informaţiile importante pentru comunitate nu sunt transmise printr-un mijloc de comunicare modern, ci aşa cum se făcea în urmă cu sute de ani. Pera Radu, în vârstă de 60 de ani, este toboşarul satului şi anunţă comunitatea despre toate evenimentele de interes public. Primarul îi spune ce anume trebuie să le comunice consătenilor, iar bărbatul strigă înştiinţarea cu glas puternic, astfel încât să fie auzit de consăteni.

Pera Radu s-a născut pe data de 19 iunie 1962 la Grebenaț. În acest sat frumos a și copilărit. Anii copilăriei au fost o filă de poveste scrisă într-un adevărat colț de rai, cu relief și locuri minunate, cu oameni primitori și cu suflet curat, cu familia sa, care respectă cu sfințenie obiceiurile și tradițiile de peste an. Interlocutorul nostru a cunoscut și el datinile părinților, bunicilor și ale străbunicilor săi. Ilia Radu (n. 24 decembrie 1938 – d. 22 iulie 2009), tatăl interlocutorului nostru, a fost interpret la contrabas. Cu formația din loc a luat parte la diferite evenimente sătești, dar a cântat și alături de nume mari ale muzicii populare, cum ar fi Sorin Boleanțu, Niță din Petrovasâla și mulți alții.
O tradiție adânc înrădăcinată

De mic copil am mânuit bine toba, având în vedere că tatăl meu era servitor la Comunitatea Locală. Din dragoste pentru săteni și pentru tatăl meu, care a practicat această îndeletnicire, nu am renunțat la acest obicei. Am învățat de la dânsul toate cele necesare pentru ca într-o zi să îl înlocuiesc. De fapt, l-am înlocuit pe tata și până era în viață, de câte ori avea nevoie. Astfel, am început să bat toba la vârsta de 12 ani”. Pera Radu ne spune de câte ori a bătut toba în anul 2022: ,,Anul acesta am bătut toba de cinci ori. Printre știri se numără și anunțul pe care l-am făcut despre evenimentul cultural dedicat poetului Vasko Popa”.

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 52 din 24-31 decembrie