Voivodina

Tradiții de sărbători

Tradiții de sărbători

Chiar dacă în unele localități de la noi tradițiile sunt pe cale de dispariție, la Coștei se păstrează cu sfințenie.

De data aceasta, atenția ne-am îndreptat-o spre fanfara ce poartă numele vestitului dirijor Ion Rotariu-Cordân și funcționează în cadrul SCA „Eminescu”. Interlocutorul nostru a fost actualul dirijor al fanfarei, Ilia Capeț, de la care aflăm următoarele: „La 7 ianuarie a.c., creștinii ortodocși, cei ce poartă numele Ion și-au sărbătorit Ziua onomastică – Ziua Sfântului Ioan Botezătorul. Pe lângă semnificația religioasă a sfintei sărbători, la Coștei se veselesc toți cei ce poartă acest nume.

Cu acest prilej, fanfara „Ion Rotariu-Cordân” a SCA „Eminescu” au interpretat tradiționalul „La mulți ani”, precum și melodii populare românești pe la casele Ionilor, care sunt membrii ai acestei societății, spre a le face mai frumoasă ziua de sărbătoare. Cu tradițional „La mulți ani” ne-am prezentat pe la casele membrilor acestei Societății și în prima zi a Noului An, iar de Ajun, am interpretat colinzi în fața Bisericii Ortodoxe Române din loc. Conform tradiției, „am fiert răchie”, așa cum se spune la noi și am pregătit gulaș la ceaun. Aș desprinde și un moment mai emoționat.


Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 54 din 14 ianuarie