Serbia
37
clear sky

Un cuvânt face cât o mie și una de imagini

Robert Şerban (n. 1970) este scriitor și jurnalist cultural, președintele Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara, oraș în care trăiește. Realizator și moderator al emisiunii culturale ,,Piper pe limbă” (TVR Timișoara și TVR 3), redactor al revistei ,,Orizont”. A publicat 30 de cărți de beletristică, majoritatea de poezie (cea mai recentă – ,,Învederatul”, editura Cartier, 2022), pentru care a primit mai multe premii literare. Poeziile i-au apărut în antologii, publicații ori volume proprii în limbile sârbă, germană, maghiară, franceză, engleză, poloneză, cehă, spaniolă, italiană, olandeză, macedoneană, daneză, norvegiană, ebraică, suedeză, arabă, ucrainiană, idiș, portugheză, turcă etc.

De Ziua Mondială a Poeziei ați participat, la Reșița, la un eveniment literar împreună cu poeta din Serbia, Mariana Stratulat. De asemenea, volumul d-voastră, ,,Cinema la mine-acasă”, a apărut în ediție bilingvă în Serbia, după care și volumul ,,Azbest”. Ce altceva vă mai leagă de lumea literară a Serbiei?

Datorez, încă din copilărie, foarte mult vecinătății cu Serbia. Fiind născut la Turnu Severin, unde am locuit până la 20 de ani, am avut antena televizorului orientată continuu spre Dunăre. Nu ca să văd undele ei, nu, ci fiindcă de dincolo de fluviul care desparte cele două țări veneau undele TV, cu ale lor programe de televiziune incomparabil mai ofertante decât ale noastre. Datorită ,,cuscrilor” sârbi am văzut, când eram mic, desene animate, iar apoi, filme extraordinare, de la cele de aventuri, până la cele de artă (inclusiv filme românești, interzise de regimul Ceaușescu), competiții sportive internaționale, spectacole, concerte, emisiuni culturale ori de divertisment. Fiindcă mă uitam zilnic „pe sârbi”, fiindcă nu exista petrecere, în anii liceului, fără muzică sârbească, fiindcă jucam baschet și țineam cu echipele din fosta Iugoslavie în competițiile internaționale, am reușit să învăț sârbește. Când am terminat liceul, puteam să înțeleg aproape tot. Chiar și astăzi, când, din cauză că n-am mai conversat, am cam uitat limba sârbă, tot ascult cu o plăcere uriașă ,,Bijelo Dugme”, ,,Galija”, ,,Bajaga”, ,,Yu Grupa”, ,,Parni valjak”, Bregović, alții și alți, iar ,,Ako ima Boga” e melodia mea favorită. Apoi, nu am cum să uit că prima mea ieșire în străinătate a fost în Serbia, la Zaicear, în 1982, pe când aveam 12 ani: parcă eram într-o lume de basm, în care vedeam antene parabolice pe fiecare casă, terenuri de baschet în fiecare sat, alimentare pline de bunătăți. Îmi plac mult sârbii, am copilărit, iată, cu ei, azi am prieteni în lumea lor literară, iar poezia sârbă e, după opinia mea, una dintre cele mai tari din Europa.

Prima mea carte într-o limbă străină a fost cea tradusă în sârbă de Liubița Raichici, ,,Cinema la mine-acasă”, apărută la Smederevo, cu ocazia marelui festival de poezie de acolo. Anul trecut, mi-a apărut la editura ,,Filip Višnjić”, din Belgrad, în traducerea poetului și prietenului Slavomir Gvozdenovici (care a tradus și ,,Azbest”, de altfel), volumul Tehnici de camuflaj, lansat la Târgul de Carte de la Belgrad, când România a fost țară invitată de onoare. Împreună cu Slavo și cu doi poeți importanți din Novi Sad, am tradus și am publicat, în 2020, o antologie de poezie ce conține textele a 10 poeți sârbi din Novi Sad și a 10 poeți români din Timișoara, În aceeași oglindă (Brumar & Matica Srpska). A fost darul nostru, ca poeți, pentru cele două capitale culturale europene. Am fost prieten cu Adam Puslojici, cu Pavel Gătăianțu, cu Ileana Ursu și Milan Nenadici, cu spectaculosul artist vizual Doru Bosiok. S-au dus toți Dincolo, dar prietenia mea cu ei rămâne, rămân cărțile lor, albumele lor, amintirile mele despre ei, dorul pentru ei. Am prieteni între scriitori de limbă română din Serbia, dar și între scriitorii sârbi. Vin destul de des la Novi Sad și la Belgrad. Acum, iată, sunt la Panciova datorită dumneavoastră și acestui dialog. Prieteniile literare sunt fabuloase, fiindcă literatura e fabuloasă!

Interviu de Marina KALKAN
Foto: Cosmin Ioachim DAMIAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 69 din 28-29 aprilie