Reflecţii

Un miracol al dansului și portului popular

Un miracol al dansului și portului popular

Anul acesta, cunoscutul Festivalul Internațional de Folclor „Coroana Vârșețeană” sărbătorește 30 de ani de la înființare, menționând că în unii ani, din diverse motive, nu a avut loc. Prin lunga sa tradiție și prin cele 24 de ediții ale Festivalului care s-au desfășurat până acum, a promovat valorile bogatei tradiții folclorice a zonelor noastre, iar prin participarea a peste 700 de ansambluri din întreaga lume, a prezentat cele mai valoroase realizări ale lumii internaționale pe scena folclorică.

La Festivalul de Folclor din acest an s-au prezentat ansambluri din Panama, Georgia, Polonia, Cehia, Bulgaria, România și Serbia, iar organizatorul evenimentului a fost, ca și în fiecare an, de Centrul Cultural din Vârșeț, co-organizatori, Organizația Turistică Vârșeț și Centrul Millennium, în timp ce Festivalul a fost sprijinit, încă de la înființare, de orașul Vârșeț. Din 9 până în 13 iulie curent, a avut loc una dintre cele mai importante manifestări culturale ale orașului Vârșeț. Duminică, pe scena din centrul orașului, în cadrul Festivalului s-au prezentat ansambluri de pe teritoriul Banatului de Sud: S.C.A. „Laza Nančić” din Vârșeț, S.C.A. „Đura Jakšić” din Pavliš, S.C.A „Sveti Sava” din Veliko Središte, S.C.A. „Vukomir Vidić Uča” din Kusić, S.C.A „ Branko Radičević” din Uljma, S.C.A. „Češka beseda” din Kruščica, și S.C.A. „Đorđe Maletić” din Jasenovo, S.C.A. „Vinogradi” din Gudurica, S.C.A. „Mladost”din Kovin și S.C.A.”George Coșbuc” din Grebeanț.

Aceste societăți culturale păstrează dansurile, obiceiurile și costumele din toate părțile Banatului iar pentru rezultatele obținute la diferite întreceri au fost premiate. În ziua următoare a fost susținut un concert al Orchestrei de Muzică Populară a Consiliului Național al Minorității Naționale Române. Festivalul Internațional de Folclor „Coroana Vârșețeană” a început cu tradiționala paradă a portului popular al ansamblurilor care, în centrul orașului, lângă primărie, au cântat și dansat.

Vârșețenii au fotografiat costumele populare specifice fiecărui ansamblu. După aceea, la primărie s-a organizat o recepție pentru reprezentanți tuturor ansamblurilor. Aici au fost prezenți toți membrii din Executivul orașului și persoane din viața culturală a orașului.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 29 din 22 iulie