Reportaj

Un muzeu unicat în Europa

Un muzeu unicat în Europa

În primăvara acestui an, împreună cu colegii de la Casa de Presă și Editură „Libertatea”, am pornit să descoperim orașul Reșița și frumusețile sale.

Sincer, nu știam la ce să mă aștept pentru că nu am mai fost niciodată în acest oraș, dar sunt deschis la nou și eram curios să aflu ce ne poate oferi. Și mai ales, am reușit să leg prietenii cu oameni minunați de acolo, cu care împărtășesc aceeași pasiune pentru scris, pentru călătorit, pentru cercetat și descoperit a tot ceea ce este nou și neobișnuit. O amintesc în mod aparte pe doamna profesoară Maria Radu Novac, o colaboratoare fidelă a săptămânalului nostru, care ne trimite permanent articole inspirate, cu deosebită priză la cititori.

În scurta călătorie am reușit să mai descopăr încă o parte din România. Am rămas impresionat de peisajele feerice care se vedeau pe geamul mașinii. Deodată, în fața ochilor, a apărut o serie de locomotive. Profund impresionat de ceea ce vedeam, i-am rugat pe colegi să facem un scurt popas acolo. Am început să fotografiez, fără a fii conștient de faptul că mă găsesc în zona Triaj a Municipiului, unde este amplasat Muzeul Locomotivelor cu Abur din Reșița.

Lecție de istorie

Muzeul de locomotive cu abur din Reșița ne oferă o adevărată lecție de istorie. Cercetând, am aflat că Muzeul Locomotivelor cu Abur din Reșița este o colecție inedită ce ilustrează progresul de aproape un secol al mersului pe șine și cuprinzând locomotive reprezentative pentru evoluția acestei industrii.
Expoziţia de Locomotive cu Abur din Zona Triaj, Reșița, a fost inaugurată pe data de 29 aprilie 1972, marcând împlinirea a 100 de ani de la fabricarea primei locomotive cu abur, la Reşiţa. Aici sunt expuse 16 locomotive din diferite secole, dintre care 14 au fost fabricate chiar la Reșița, iar doar două în alte părți ale țării.
Am aflat că cea mai importantă piesă este locomotiva „Resicza”, cea care ne-a întâmpinat la intrarea în parc, fiind chiar prima locomotivă cu aburi construită în zona central-estică a Europei, în anul 1872. Aceasta face parte dintr-o serie de locomotive construite aici începând cu anul 1872 după un prototip construit la Viena după proiectul lui John Haswell, destinat rutei montane Reșița-Secu.

Fotografii și text: Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 33 din 19 august