Aşezări, destine, oameni

Un om ale cărui rădăcini s-au înfipt adânc în tărâmul tradițiilor și al credinței

Un om ale cărui rădăcini s-au înfipt adânc în tărâmul tradițiilor și al credinței

E greu, ca și cum aș scrie pentru prima dată, sau ca și cum aș duce pe umeri toate destăinuirile pe care le scriu, toate poveștile adunate, toate tristețile și bucuriile lor, ale interlocutorilor mei. În acest reportaj îl veți cunoaște pe Ion. Ion, care merge cu oile la pășune în fiecare an, de ani de zile, prin frig sau ploaie. ,,Am mers pe câmp, m-a plouat, dar nu am reumatism, mulțumesc Lui Dumnezeu”. De la vârsta de cinci ani a îndrăgit oile, jocul său preferat era cel cu boabe de porumb. Boabele de porumb mai deschise la culoare erau oile, iar cele mai închise la culoare erau mieii. A început această ocupație cu o singură oaie, care cu timpul s-a multiplicat, iar în prezent face ceea ce a făcut întrega sa viaţă: se ocupă de creșterea ovinelor.

Ion Bojin s-a născut în anul 1944, pe data de 6 ianuarie. A avut o copilărie și o tinerețe pline de aventuri și învățăminte prețioase. Începând cu clasa a treia, în timp ce ceilalți copii se bucurau de timpul liber după școală, el simțea o chemare specială. Pentru Ion, acel moment înseamna o călătorie directă către locul unde se construia stâna, o călătorie care i-a deschis drumul către o pasiune ce avea să îi definească viața.

Bătrânii înțelepți de la stână, care vedeau potențialul tânărului Ion, știau că el avea să devină, la rândul său, un adevărat păstor și un stăpân de oi. Observându-l muncind cu pasiune și dedicare la stâna lor, ei îi împărtășeau în tăcere lecții neprețuite despre tradiție, responsabilitate și legătura profundă cu natura și animalele. În timpul iernilor din acele zile de demult, aduceau cu ele o altă formă de bogăție culturală: șezătorile. Ion Bojin, în ciuda vârstei sale fragede, avea o dorință nestăvilită de a învăța și de a cunoaște mai mult.

Astfel, el se alătura cu entuziasm cercului bătrânilor înțelepți, în serile geroase de iarnă, pentru a asculta poveștile și înțelepciunea strămoșilor săi. Aceste întâlniri erau mai mult decât o formă de transmitere orală a cunoștințelor; ele erau și un mod de a păstra vii tradițiile și valorile comunității din care făcea parte. Cu nostalgie în suflet, Ion Bojin își amintea zilele lungi și obositoare petrecute la școală, dar și acele momente când locuitorii mai în vârstă îl opreau din drumul său. Cu răbdare și căldură, ei îl invitau să se așeze lângă ei și să citească din săptămânalul ,,Libertatea”, oferindu-le astfel informații despre ceea ce s-a scris la acea perioadă.

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 37 din 16 septembrie