Ecologie

Va alerga de la Zurich la Vârșeț, 1.350 de kilometri în 30 de zile!

Va alerga de la Zurich la Vârșeț, 1.350 de kilometri în 30 de zile!

În dimineața zilei de 14 iunie a.c., Sebastian Sava a pornit într-o aventură inedită și anume, și-a propus să parcurgă alergând, distanța de 1.350 km dintre orașul Zurich din Elveția unde este stabilit cu familia, iar în aproximativ 30 de zile, să ajungă pe jos la Vârșeț.

În luna octombrie a anului trecut, Sebastian a venit din Elveția cu bicicleta. De-a lungul călătoriei sale care a durat 8 zile, a condus bicileta 59 de ore.
Sebastian este membru al Clubului de Atletism 1926 din Vârșeț, iar la acest maraton cu caracter umanitar, poartă culorile clubului.


Ne-am propus să urmărim și noi această călătorie pe paginile ziarului, astfel că l-am contacat pe Sebastian, să ne ofere informații suplimentare. Iată ce ne-a declarat: „Cel mai recent proiect, alergatul spre Serbia, este o continuitate a proiectului de anul trecut, când am venit cu bicicleta. Scopul îmi este să parcurg distanța propusă în mai puțin de 30 de zile. Asta ar însemna 27 de zile de alergat, plus încă alte opt zile în care trebuie să fac și pauze. Ar fi în total 35 de zile. Alerg în fiecare dimineață. Îmi spun mie însumi că trebuie să merg mai departe. Vreau să dovedesc tutoror, mai ales tinerilor, că munca, ambiția și insistența întotdeauna dau roadele dorite. Nu trebuie să renunțăm niciodată la vise sau la scopurile noastre, chiar dacă întreaga omenire ar spune că este imposibil. Cei care renunță, vor fi repede dați uitării. Este dovedit științific, că uităm omul în cinci ani. Dar pe cei ce au făcut ceva, nu-i uităm niciodată. Ideea aparține unui prieten din Germania cu care am alergat la ultra-maraton.

Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 27 din 3 iulie 2021