Periscop local - Vârşeţ

Vaccinarea, o acțiune benefică pentru populație

Vaccinarea, o acțiune benefică pentru populație

Datorită medicului dr. Savu Marius, care ține atât de mult la sătenii săi, la Coștei a fost organizată o acțiune de vaccinare a populației. Acțiunea a decurs bine, iar dr. Savu Marius ne-a declarat următoarele:

„Pentu a învinge acest inamic invizibil, coronavirusul, noi, medicii, am făcut totul posibil să pătrundem până la conștiința oamenilor, astfel încât lumea să se vaccineze în număr cât mai mare. Doar așa putem învinge! În mai multe sate din jurul orașului Vârșeț am organizat puncte de vaccinare și anume la Mărcovăț, Srediște, Râtișor și, în sfârșit, la Coștei. Acțiunea de la Coștei a avut loc miercuri, 12 mai. Am organizat-o mai mult din cauza persoanelor mai în vârstă, dar și din cauza altor persoane care din unele motive nu au putut veni până la centru de sănătate din oraș. La Coștei s-au vaccinat 40 de persoane cu vaccinurile ,,Pfizer” și ,,Sinopharm”, chinezesc. Pe lângă aceasta, noi am mai fost la Coștei și în alte sate am mers la bătrânii care stau în pat și sunt mai puțin mobili, adică nu se pot deplasa.

Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 20 din 22 mai 2021