Aşezări, destine, oameni

Viață împlinită alături de cei dragi

Viață împlinită alături de cei dragi

Zilele trecute m-am îndreptat spre satul Marcovăț, situat la câțiva kilometri distanță de orașul Vârșeț, cu gândul să realizez încă o poveste despre o adevărată familie românească. Ajuns în satul amintit, am avut senzația că satul a adormit. Menționez acest fapt din cauză că, pe vremuri, acest sat a avut peste o mie de locuitori, dar astăzi, în acest sat frumos, trăiesc circa 120 de persoane. De data aceasta vă voi prezenta familia Sterian. Membrii acestei familii sunt oameni care merită să fie prezentați în ziarul nostru. Tot ce au câștigat se datorează în primul rând harniciei și bunei înțelegeri între membrii familiei. Când am ajuns, acești oameni amabili m-au așteptat cu brațele deschise. Am ajuns într-o casă primitoare, unde am simțit amabilitatea gazdelor și căldura sufletească. Familia Sterian este una tipică din Marcovăț, atât după nume, cât și după multe altele.

Mircea, un om priceput la multe lucruri

Mircea Sterian s-a născut la Marcovăț, și tot aici a făcut și școala elementară. A continuat școlarizarea la Vârșeț, unde a terminat școala medie, iar doi ani a fost student la o facultate din Belgrad, după care și-a făcut stagiul militar. Povestea de viață a lui Mircea este una clasică. El a fost un mare iubitor al sportului. De mic a practicat diferite sporturi, fotbalul, tenisul de masă, șah. Dânsul ne mărturisește că viața este o continuă luptă din care întotdeauna a ieșit învingător.

A jucat ani în șir fotbal pentru echipa „Unirea” din sat. Cu echipa menționată a jucat în diferite competiții împotriva echipelor din: Sălcița, Mesici, Voivodinți, Grebenaț, Ecica, Straja, Iablanca, Petrovasâla Râtișor, aproape cu toate echipele din Banat. Cu echipa a participat cu regularitate la Jocurile Sportive „Cupa Libertății”. La Marcovăț, s-au desfășurat două turnee finale ale „Cupei Libertății” la categoria seniorilor și veteranilor la fotbal. Anul trecut, la Căminul vânătorilor din Marcovăț, s-a desfășurat turneul final al „Cupei Libertății” la șah, unde Mircea a primit o diplomă de merit în numele Asociației de Vânători „Lupus” din localitate. Mai mult de 30 de ani a fost activ în lumea sportului. Când s-a retras din activitatea sportivă s-a apucat de agricultură.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 22 din 3 iunie