Pulsul vieții

Viața plină de culoare a Sofiei Crăciun

Viața plină de culoare a Sofiei Crăciun

Sofia Crăciun din Petrovasâla, o femeie emblematică pentru tradițiile locale, a împlinit 80 de ani la începutul lunii aprilie. Viața ei a fost plină de intensitate și frumusețe, chiar și acum, la această vârstă respectabilă, se dedică cu pasiune marilor ei iubiri: tradițiile populare și florile.

„Școala elementară cu opt clase din satul natal am terminat-o cu succes eminent și am plecat la Liceul din Vârșeț, însă m-am, pețât (logodit) și am rămas păoriță. M-am făcut în poale, timp de 10 ani, deci din anul 1959 am început să port poale până în anul 1971. Costume populare am moștenit de la mama mea, mi s-au făcut cotrânțe așa cum se purtau la joc, și de la soacra mea am primit poale. După logodnă am început și eu să împistrez poalele, într-un an și jumătate am cusut peste 10 perechi de poale și, mai târziu, le-am vândut pe toate. Și din banii primiți mi-am luat haine. În luna decembrie 1960 m-am căsătorit cu George Crăciun, cunoscut în sat ca Giorgiță. Părinții m-au logodit pentru că așa erau vremurile, fetele tinere să se căsătorească.

Eu mai aveam un frate și încă o sora și tatăl meu mi-a zis: ,,mai bine să te căsătorești, decât să nu înveți la școală și să-mi cheltui banii, să-mi rămână fiul sărac”. Și la 16 ani și jumătate m-am căsătorit. Deși astăzi, regret că nu am continuat școlarizarea. Mi-a plăcut mult geografia și am vrut să fiu propunătoare la școală, mi-am dorit să înscriu după liceu, Școala Superioară”, își amintește nana Sofia. În continuare ne spune că după căsătorie, repede au venit și copiii. Stela s-a născut în anul 1963, Romanța în anul 1965, iar Gheorghina în anul 1970. Și-a dorit să aibă și un fiu, însă nu a fost să fie. Din dialogul cu nana Sofia, aflăm că toate trei fiice au fost eleve exemplare și au cariere de succes.

Teodora SMOLEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 18 din 4-11 mai