La doar 15 ani, născut în 2010, șahistul Victor Voina continuă să impresioneze prin maturitatea, calmul și inteligența sa de joc. Anul acesta a realizat o dublă performanță de excepție, obținând locul I la Întrecerile comunale pentru școlile elementare și același loc I la Competiția la nivel districtual, competițiile cu cel mai înalt nivel pentru elevii din zonele municipale și regionale.
Crescut în satul Râtișor, Victor a fost mereu un copil curios, atras de jocurile logice și de provocările care îi pun mintea la încercare. A început să joace șah la o vârstă fragedă, iar pasiunea lui s-a transformat rapid într-o disciplină zilnică. Seară de seară, studia partide celebre, refăcea poziții dificile și analiza variante ca un adevărat profesionist.
De-a lungul ultimilor ani, Victor a participat la numeroase competiții care i-au modelat stilul de joc. La Turneul școlar a obținut locul doi, după o serie de partide tensionate. La Cupa de Primăvară pentru Juniori, unde participanții erau cei mai buni din district, a reușit să urce pe podium, câștigând locul trei.
Mateia Răduț
Articolul integral îl puteți citi în numărul 2 din 10 ianuarie 2026









