Aşezări, destine, oameni

Željko Čikarević din Neresnica

Željko Čikarević din Neresnica

Una din cele mai mari așezări din Serbia de Răsărit este localitatea Neresnica. Ea aparține comunei Kučevo, care este cunoscută după râul Pek și după artiști renumiți din lumea muzicii: Đorđe Marjanović, Miroslav Matušić, Staniša Paunović, Slobodan Lekić, Izvorinka Milošević, Gordana Stojićević… Lista este lungă, dar pe aceasta trebuie, fără doar și poate, să adăugăm numele lui Željko Čikarević.

Željko Čikarević este născut într-o familie de muzicieni și de aceea nu ne suprinde faptul că și el însuși a început să se ocupe cu muzica. Spre deosebire de tatăl său care și-a dedicat întreaga viață cântecului, și în acest mod a contribuit la păstrarea și promovarea limbii române ca limbă maternă, Željko, încă din frageda copilărie a dovedit că are afinitate față de un instrument muzical, acesta fiind vioara. Este născut în Neresnica, unde trăiește și acum cu familia, iar despre strămoșii săi, ne spune următoarele:
„Prima mea întâlnire cu vioara s-a petrecut datorită bunicului meu matern, care era autodidact și a cântat la vioară ca amator. Interes față de acest instrument am manifestat la vârsta de 11 ani. Primul meu învățător, care m-a învățat să cânt la vioară, a fost Nikola Petrović-Koljica din Voluje. Școala de muzică pe care am absolvit-o a fost foarte importantă pentru munca mea, dar cele mai mari merite pentru perfecționarea în acest domeniu, revine regretatului Božidar Janučić din satul Veljkovo, de lângă Negotin. Bunicul Boža, așa cum i-am spus cu toții, nu m-a învățat doar să scriu, dar mi-a întărit dragostea față de muzică deja existentă, mai ales față de muzica românească. Marele său entuziasm, dar mai ales profesionalismul de care a dat dovadă, a stârnit în mine dorința de perfecționare continuă.


L-am întrebat dacă este necesar ca un instrumentist să aibă un model și dacă a existat un astfel de model în viața sa. Răspunsul nu ne-a surprins deloc, deoarece interlocutorul nostru consideră că fiecare copil trebuie să aibă un model demn de urmat în viață: „Model mi-a fost învățătorul meu, bunicul Boža. Însă, timpul petrecut alături de muzicianul Vitomir, la fel mi-a marcat viața și activitatea. Atunci când vioara a devenit alegerea mea și când am început să mă prezint prin muzică, am început să mă prezint în fața publicului cu orchestra care a fost foarte populară și solicitată în Serbia de Răsărit. Merită să menționez, că alături de mine în orchestră, a participat și o rudă a mea, Zvezdan Ćilarević, care a cântat la tobe.”

Prin intermediul cântecului, ne-am păstrat limba maternă, cultura și tradiția

Pe lângă perfecționarea continuă, scopul fiecărui artist este acela ca munca lui să fie urmărită și apreciată de un public larg. L-am întrebat pe Željko cum a reușit, și am primit următorul răspuns: „Când eram mic, se ascultau casete și discuri, acum se ajunge mai ușor la public, în spațiul media, prin intermediul Internetului. Chiar dacă am înregistrat porpriul CD, activitatea mea a fost mediatizată prin prezentarea la posturile de televiziune. În anul 2003 am devenit membru în orchestra lui Boki Milošević. Aceasta mi-a deschis uși și oportunități mai multe, astfel că am ajuns să mă prezint și la postul de televiziune „Pink”. Acolo am făcut parte din orchestră, dar m-am prezentat și individual. Acolo am interpretat și melodii românești, dar și melodiile pe care le-am compus singur. A fost un pas înainte în carierea mea. Pe lângă interpretare, compun melodii de joc (hore) pe care le denumesc după persoane dragi mie.


Pe lângă toate acestea, încerc să transmit bogatele mele cunoștințe și generațiilor tinere. În ultimii ani, să nu zic decenii, au fost mulți tineri care și-au exprimat dorința de a cânta la vioară. Sunt mândru de toți cei peste patruzeci de copii pe care i-am învățat. Toți au fost foarte talentați. Doresc să o evidențiez în mod aparte pe Silvija Adamović, care a rămas în lumea muzicii. A înregistrat succese frumoase și a devenit membră a Orchestrei de Muzică Populară a Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia. Printre elevii mei s-a aflat și Violeta Marinović, care s-a perfecționat în domeniul muzicii la facultatea din Viena. Nu pot să zic că nu există interes pentru muzică printre tineri. Problema noastră este că avem tot mai puțini tineri. Eu am învățat de la alții și consider că este datoria mea să transmit altora din cunoștințele pe care le-am acumulat de-a lungul anilor. Prin intermediul cântecului, ne-am păstrat limba maternă. Muzica este inseparabilă de text. Prin muzică ne susținem cultura, obiceiurile și pe noi înșine. ”

Jasmina GLIŠIĆ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 16 din 17 aprilie 2021